Mihai Fifor: George Maior va fi citat la comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009

Mihai Fifor, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, a declarat, luni, la finalul primei runde de audieri, că George Maior va fi citat la comisie, fiind foarte probabil să mai fie invitat şi Dan Andronic, în condiţiile în care există încă „foarte multe nelămuriri” cu privire la afirmaţiile acestuia privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Filip Stan
22 mai 2017, 11:34
Mihai Fifor: George Maior va fi citat la comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009

„Este o comisie cât se poate de serioasă, care încearcă să îşi atingă obiectivele aprobate prin Hotărârea de înfiinţare a Comisiei. Astăzi l-am avut ca prim invitat pe domnul Andronic, a fost o discuţie de aproape două ore, o discuţie, cred eu, mai mult decât interesantă, dar desigur, nu ne vom pronunţa pe aceste detalii pe care domnul Andronic le-a oferit comisiei”, a afirmat Mihai Fifor, potrivit News.ro.

Întrebat dacă a avut sentimentul că Dan Andronic a tăinuit informaţii, Mihai Fifor a spus că există obligativitatea legală ca persoanele chemate la audieri să furnizeze datele pe care le deţin.

„Mi se pare firesc ca preşedintele acestei comisii să atragă atenţia celor care sunt invitaţi sau citaţi la comisia parlamentară că există această obligaţie de a nu ascunde adevărul sau lucruri care sunt relevante pentru activitatea comisiei, pentru că există obligativitatea legală de a prezenta comisiei datele pe care cei invitaţi le deţin. E foarte posibil să ne revedem cu domnul Andronic pentru că sunt încă foarte multe nelămuriri legate de mărturiile domnului Andronic şi colegii au solicitat lucrul acesta”, a completat preşedintele comisiei de anchetă.

De asemenea, întrebat când vor fi chemaţi la audieri Gabriel Oprea şi Laura Codruţa Kovesi, Mihai Fifor a replicat că există „o logică” a desfăşurării şedinţelor comisiei.

„Există o logică a desfăşurării şedinţelor comisiei şi o logică a invitării unor reprezentanţi ai instituţiilor statului în faţa acestei comisii. Vom invita pe toată lumea la această comisie, dar, desigur, după o anumită logică”, a subliniat senatorul PSD.

Chestionat în continuare când îl vor invita pe George Maior, social-democratul a precizat că acestuia îi va fi trimisă o invitaţie oficială. „Domnul Maior va fi citat la această comisie, vom trimite această invitaţie către domnul Maior pentru că este un pic mai complicat ca domnia sa să ajungă în ţară. Vom face acest lucru şi vă confirm lucrul acesta”, a conchis Mihai Fifor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte