Un băiat de 5 ani a făcut praf 6.500 de euro pe care tatăl lui îi păstra în casă

Un băiețel de cinci ani din China a rupt în bucățele, spre marea supărare a familiei sale, bancnote în valoare de 50.000 de yuani (aproximativ 6.500 de euro), bani pe care tatăl său îi avea ascunși în casă, relatează ziarul South China Morning Post citat luni de EFE.
Filip Stan
22 mai 2017, 14:01
Un băiat de 5 ani a făcut praf 6.500 de euro pe care tatăl lui îi păstra în casă

Băiatul din localitatea Qingdao, provincia Shandong (nor-estul Chinei), a găsit ascuns un teanc de bancnote de 100 de yuani cu chipul lui Mao Zedong și s-a jucat cu ele rupându-le în bucăți, în timp ce părinții săi nu erau acasă.

După ce a descoperit isprava fiului său, tatăl, identificat drept Gao, a declarat că a dus bancnotele la o bancă din apropierea casei pentru a-l ajuta, însă angajații i-au spus că trebuie să lipească bancnotele și pe urmă pot să i le schimbe cu altele noi.

Tatăl a încercat timp de două zile să reconstituie bancnotele, dar i s-a părut mult prea greu. „Am încercat cu multă grijă vreo două zile, dar n-am putut să refac decât câteva. Unele au fost rupte în câteva bucăți, iar altele au fost făcute ferfeniță. Este mult prea greu”, a mărturisit el.

Bărbatul, care este om de afaceri, a spus că banii erau un împrumut de la bancă.

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească un turist român ajuns pe plaja din Olimp: ”Unde trăim, în Africa de Sud?”
Capital.ro
Românii cu buletin au fost avertizați. Vor ști totul despre tine. Este capcană chiar în lege
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Decizie finală! Ce se întâmplă cu taxele în 2025
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia. Zeci de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele 24 de ore
Capital.ro
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Emisarii armean și turc s-au întâlnit la graniță pentru normalizarea relațiilor bilaterale
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind ADERAREA la SCHENGEN! AUSTRIA a ANUNȚAT!
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?