BACALAUREAT 2017 EDU.RO: Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea sesiunii speciale de bacalaureat prevede că pot susţine bacalaureatul în sesiunea specială elevii din loturile olimpice de pregătire pentru competiţiile internaţionale sau care participă la competiţiile pe discipline şcolare, sportive şi artistice internaţionale, care se desfăşoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.
Sesiunea specială a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada 27 mai – 10 iunie, iar la aceasta s-au înscris şi elevii care susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate. Aceştia trebuie să facă dovada că au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de bacalaureat din sesiunea iunie – iulie, dar şi că probele de admitere se desfăşoară în acelaşi timp cu probele examenului de bacalaureat.
Conform Ministerului Educaţiei, la sesiunea specială s-au înscris 223 de candidaţi – 144 fac parte din loturile sportive, 79 participă la competiţii internaţionale pe discipline, iar 33 vor susţine examen de admitere la universităţi din străinătate.
Sesiunea specială a examenului de bacalaureat se va desfăşura astfel: în perioada 29 – 30 are loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 31 mai – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în intervalul 2 – 3 iunie – Evaluarea competenţelor digitale. Din 6 iunie încep probele scrise. Astfel, în 6 iunie este proba scrisă la Limba şi literatura română, în 7 iunie – Proba obligatorie a profilului, în 8 iunie – Proba la alegere a profilului şi specializării, iar în 9 iunie proba la Limba şi literatura maternă. Tot în 9 iunie, până la ora 18.00, vor fi afişate rezultatele, iar contestaţiile vor putea fi depuse între orele 18.00 – 20.00. În 10 iunie vor fi afişate rezultatele finale.