Tânărul reținut, în vârstă de 22 de ani, este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată asupra unui minor, în vârstă de 17 ani, după ce l-a deposedat de un telefon mobil și l-a târât o distanță de 100 de metri cu taxiul pe care îl conducea.
Minorul a reclamat că, la data de 20 mai, în jurul orei 4.00, în timp ce se afla în fața imobilului de domiciliu, împreună cu fratele său, un taximetrist care i-a transportat la adresa respectivă a încercat să-i sustragă un telefon mobil, asigurându-și scăparea prin acte de violență.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că cei doi frați au plecat din Centrul Vechi al Capitalei cu un taximetru, însă pe traseu șoferul a cerut părții vătămate telefonul mobil, sub pretextul apelării unui prieten.
„În momentul ajungerii la destinație, șoferul le-a cerut celor doi să coboare pentru a împinge autoturismul deoarece voia să schimbe alimentarea motorului de pe gaz pe benzină și avea nevoie de ajutor pentru a porni, după care a demarat, fără a restitui telefonul. Întrucât portiera dreapta față rămăsese deschisă, victima a încercat să se urce în autoturism, însă nu a reușit, fiind târât pe o distanță de aproximativ 100 de metri.După ce șoferul autoturismului a oprit și victima a reușit să-și recupereze telefonul, taximetristul a fugit, fără ca partea vătămată să rețină numărul de înmatriculare, firma sau indicativul mașinii”, informează DGPMB.