Sorana Cîrstea (27 ani, 67 WTA) s-a impus după două ore și 21 de minute, însă a avut 5-2 în setul secund și a ratat şase mingi de meci, pentru ca apoi să cedeze setul în tie break. În decisiv, Sorana a reușit break-ul la debut, iar apoi și-a păstrat acest avantaj, irosind șase mingi de break pentru 5-2. Românca a încheiat în cele din urmă conturile cu adversara ei de 31 de ani, aflată pe locul 68 în lume, însă până să încheie meciul, scor 6-0, 6-7, 6-3 a mai ratat două mingi de meci în setul al treilea.
Cele două jucătoare sunt la egalitate în acest moment la meciurile directe, 2-2. Lepchenko (31 ani, 68 WTA) a câștigat primul meci direct în 2010, în finala turneului de la Las Vegas, cu 6-2, 6-2, apoi Cîrstea s-a impus în 2011, în calificări la Eastbourne, cu 6-2, 6-3, pentru ca ultimul duel să se consume tot în calificări la Eastbourne, în 2016, când Sorana a abandonat la 5-4 pentru Lepchenko.
Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 4.980 euro și 60 de puncte WTA și va juca joi în sferturi, cu învingătoarea dintre belgianca Yanina Wickmayer și câștigătoarea partidei care le opune pe Iulia Putințeva (Kazahstan/N. 2) și Julia Glushko (Israel).