Aproximativ 50 de angajaţi din cei 180 ai Consiliului Judeţean Iaşi au oprit lucrul şi au ieşit în faţa instituţiei miercuri dimineaţa, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de „inexistenţa unei grile de salarizare” în noua lege a salarizării.
„Ne dorim o grilă de salarizare care să fie cuprinsă în legea salarizării şi pentru Administraţia Publică locală. Noi, primăriile şi Consiliile Judeţene am rămas ca de obicei fără niciun fel de reper care să stabilească unde-i minusul, unde e valoarea mică şi unde e valoarea mare”, a declarat Georgiana Niculescu, lider de sindicat la Consiliul Judeţean Iaşi.
Citeşte şi Garda de Mediu suspendă greva generală pe perioada discuţiilor cu Ministerul Mediului
Jumătate din personalul primăriei municipiului Bistriţa protestează, începând de miercuri dimineaţa şi până vineri, faţă de noile prevederi ale Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, greva fiind una de tip japonez, cu purtarea de banderolă, fără încetarea activităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 550 dintre cele 1200 de angajaţi ai Primăriei municipiului Bistriţa protestează începând de miercuri dimineaţa şi până vineri, la terminarea programului de lucru, faţă de noile prevederi ale legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, angajaţii municipalităţii alăturându-se protestelor declanşate de confederaţiile sindicale din administraţie.
„Greva este una de tip japonez, o parte din angajaţii primăriei poartă pe mână banderole albe, dar activitatea instituţiei nu este afectată în niciun fel. Protestul se întinde pe durata trei zile, timp în care aproximativ 550 de angajaţi ai primăriei, care fac parte din sindicat vor protesta în acest mod. Greva japoneză se va desfăşura pe parcursul a trei zile, până vineri la încheierea programului de lucru. Deocamdată nu se ştie ce se va întâmpla începând cu săptămâna viitoare”, declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al primăriei municipiului Bistriţa Mihai Ruşti.
Nici angajaţii din majoritatea primăriilor din judeţul Timiş, membri ai Sindicatului Primăriei Timişoara, afiliat Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, nu vor protesta miercuri, ci vor organiza o grevă japoneză joi, purtând banderole albe pe braţ, fără întreruperea activităţii.
„Susţinem ceea ce a propus federaţia noastră, FNSA-ul, propunându-le colegilor pentru ziua de mâine (n.r. joi) o grevă japoneză, fără întreruperea activităţii, prin purtarea unei banderole albe pe braţ. Asta propunem noi, organizat, pentru că, totuşi, timpul este extrem de scurt şi este normal să-ţi consulţi membrii de sindicat, nu putem să le impunem să facă sau să nu facă ceva. Nu excludem şi acţiuni spontane pentru ziua de miercuri, de care noi nu putem avea cunoştinţă decât dacă ne comunică colegii”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Primăriei Timişoara.
Negrei a precizat că mai mulţi membri de sindicat din judeţul Timiş vor participa la mitingul de la Bucureşti, planificat la începutul săptămânii viitoare.
„Săptămâna viitoare, luni sau marţi, intenţionăm şi noi să ne deplasăm la Bucureşti. Am transmis colegilor să ne spună care sunt persoanele dispuse să se deplaseze”, a afirmat Tiberiu Negrei.
Angajaţi din 90 de primării din cele 99 din judeţul Timiş sunt înscrişi în Sindicatul Primăriei Timişoara.
Sindicaliştii din administraţia publică locală din Sibiu nu s-au decis dacă protestează miercuri, a anunaţat liderul de sindicat din Primăria Sibiu, Doru Hanciu, care a organizat o şedinţă în cadrul căreia se va decide forma de protest.
Citeşte şi Grevă spontană la Fiscul din Arad. Angajaţii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice
„Avem o şedinţă pentru a decide ce vom face. Sunt posibile acţiuni spontane”, a declarat, miercuri dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, Doru Hanciu, care reprezintă aproximativ 200 de sindicalişti din cadrul Primăriei Sibiu, înscrişi în FNSA.
Şi sindicaliştii din Primăria Mediaş sunt înscrişi în FNSA, însă aici angajaţii au decis că nu vor participa la grevă.
„Am avut o şedinţă cu colegii şi am decis că nu vom protesta. De ce să mai protestăm dacă legea a fost adoptată de Senat? Oricum nu era suficient timp pentru organizarea grevei, pentru că noi trebuie să respectăm nişte proceduri înainte de a declanşa un protest”, a declarat Sofica Dragoş, liderul de sindicat al angajaţilor din Primăria Mediaş, al doilea municipiu al judeţului Sibiu.
În Primăria Mediaş sunt aproximativ trei sute de sindicalişti.
La rândul lui, liderul sindicaliştilor din Consiliul Judeţean Sibiu, Dan Frăţilă a declarat, miercuri, că încă nu există o decizie clară în ceea ce priveşte o eventuală formă de protest.
„Suntem alături de colegii noştri care fac grevă şi îi susţinem”, a declarat Dan Frăţilă, liderul de sindicat al angajaţilor din CJ Sibiu, afiliaţi la SedLex. În CJ Sibiu sunt 93 de sindicalişti.
Angajaţii din administraţia publică locală din judeţul Dolj, afiliaţi la Sindicatul „Forţa Legii” protestează, miercuri, prin grevă japoneză, faţă de proiectul legii salarizării unitare.
Protestul nu este însă unul organizat, spune liderul sindical Ringo Dămureanu.
„Nu este nimic organizat. Oamenii protestează independent. Cei care doresc o pot face”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ringo Dămureanu, preşedintele Sindicatului Administraţiei Locale „Forţa Legii”.
Angajaţii din administraţia publică locală au fost însă informaţi, pe site-ul sindicatului, că „miercuri încep protestele, pe durată nedeterminată”.
„Nu mai putem opri oamenii aflaţi în pragul disperării, al profundei dezamăgiri şi al protestelor spontane. Greva japoneză va începe miercuri dimineaţă, pe durată nedeterminată. Luni sau marţi, săptămâna viitoare, vom organiza un mare miting de protest la porţile Parlamentului, în funcţie de ziua în care se va dezbate în Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor acest proiect de lege, aprobat de către Senat”, se arată în informarea publicată pe site-ul sindicatului „Forţa Legii”.
Sunt multe judeţe unde liderii de sindicat au anunţat că nu se vor organiza manifestări de protest, însă nu sunt excluse acţiuni spontane. Este cazul judeţelor Prahova, Hunedoara, Alba, Cluj.
Sindicatele din Administraţia Publică au anunţat că miercuri peste 120.000 de angajaţi din primării şi din direcţiile de taxe şi impozite locale, vor întrerupe lucrul, nemulţumiţi de actuala lege a salarizării şi de faptul că pentru aceştia nu a mai fost introdusă grila de salarizare.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici susţin că săptămâna următoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, va fi organizat un miting.
Primăria Sibiu, blocată din cauza unei greve la care participă toţi angajaţii
Toţi angajaţii Primăriei Sibiu au oprit lucrul, miercuri, în jurul orei 10, aceştia fiind nemulţumiţi de Legea Salarizării Unice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit liderului de sindicat, Doru Hanciu, toţi angajaţii participă la grevă, fie că sunt sau nu sindicalişti.
„Am declanşat o grevă spontană. Toţi angajaţii Primăriei sunt nemulţumiţi şi au aderat la această formă de protest. Sunt şi cei din Primărie şi cei de la Taxe şi Impozite implicaţi. Nu se mai lucrează. Este grevă poate pentru o oră – două, poate pentru toată ziua”, a declarat Doru Hanciu corespondentului MEDIAFAX.
Hanciu a precizat că în total sunt peste 400 de persoane care protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, în Primăria Sibiu faţă de Legea Salarizării Unice.
Citeşte şi GREVĂ de AVERTISMENT în Ploieşti. Transportul public a fost blocat
Iniţial, Hanciu a declarat că sunt posibile acţiuni spontane de protest.
Sindicatele din Administraţia Publică au anunţat că miercuri peste 120.000 de angajaţi din primării şi din direcţiile de taxe şi impozite locale, vor întrerupe lucrul, nemulţumiţi de actuala lege a salarizării şi de faptul că pentru aceştia nu a mai fost introdusă grila de salarizare.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici susţin că săptămâna următoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, va fi organizat un miting.
Sebastian Oprescu: Peste 500 de primării din ţară sunt în grevă
Peste 500 de primării şi câteva consilii judeţene din ţară sunt în grevă, la ora transmiterii ştirii, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, în Capitală activitatea fiind oprită complet în Sectorul 6.
„La Sectorul 6, la Taxe şi Impozite, a început scandalul acolo că a oprit administraţia de tot şi se cam ceartă cu populaţia. În teritoriu, încă primim informări, dar până la această dată avem peste 500 de primării şi câteva consilii judeţene care ne-au trimis confirmările pe mailuri, dar sunt parţiale. Tot ne sună lumea. La Sectorul 6, la Taxe şi Impozite, am înţeles că au început ceva tensiuni. Sunt cam peste tot, în toate sectoarele, 2, 3, 4 şi 6. În 2,3 şi 4, unii au oprit deja activitatea, alţii sunt cu banderolă. Aceste proteste se derulează zilnic de acuma şi probabil că se vor acutiza zi de zi. La Sectorul 6 a fost oprită total activitatea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.