Ministrul de Interne Carmen Dan anunţă că va întări măsurile de securitate la concerte

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, la Parlament, că măsurile de securitate la concerte vor fi întărite, afirmând că MAI a dispus întotdeauna măsuri de ordine publică, făcând trimitere atât de schimbul de informaţii, cât şi de o prezenţă mai mare a Poliţiei şi Jandarmeriei.
Romania TV
24 mai 2017, 12:45
Ministrul de Interne Carmen Dan anunţă că va întări măsurile de securitate la concerte

„În ceea ce priveşte riscul privind terorismul, nu este Ministerul Afacerilor Interne titularul acestor responsabilităţi. Dar în planul dispunerii măsurilor de ordine publice, noi ne-am luat, ca de fiecare dată, aceste măsuri şi, bineînţeles, că în contextul acestor măsuri vorbim şi de schimbul de informaţii, dar si de o altă componentă pe care şi dumneavoastră o vedeţi – o mai mare prezenţă atât în spaţiile publice în care sunt de regulă multe persoane, dar şi mijloacele de transport”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, la Parlament, adăugând că Poliţia Română este ajutată în aceste situaţii de Jandarmerie.

Carmen Dan a afirmat că măsurile de securitate vor fi întărite la concerte.

„Bineînţeles. Ori de câte ori există organizat un eveniment care presupune participarea unui public numeros, noi suplimentăm numărul de poliţişti şi de jandarmi care intră în dispozitiv”, a răspuns ministrul de Interne, Carmen Dan, întrebată dacă şi la concerte vor fi întărite măsurile de securitate.

22 de persoane şi-au pierdut viaţa, luni seară, iar 59 de persoane au fost rănite, în urma unei explozii care a avut loc la Manchester Arena, după ce un atacator sinucigaş şi-a detonat centura cu explozibil.

Premierul Theresa May a anunţat, marţi seară, că Marea Britanie a ridicat gradul ameninţării de securitate la nivelul critic, ceea ce înseamnă că un atac este iminent.

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Comuna unde a fost făcută o descoperire istorică. Locul de aici e unic în România și foarte prețios
Capital.ro
S-a aflat secretul lui Călin Georgescu. Cum plănuiește să câștige alegerile prezidențiale: Nu va mai fi om
Playtech.ro
Orașul în care este interzis prin decret locuitorilor să se îmbolnăvească. O decizie bizară, dar care dezvăluie o...
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Rusia plătește un preț mare în luptele pentru Torețk și Pokrovsk
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Uneltele de bucătărie de care trebuie să scapi azi. Te ucid!
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremur azi-noapte în România! În ce zonă s-a produs seismul și ce magnitudine a înregistrat
Cancan.ro
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A lăsat o țară întreagă în lacrimi: Va trăi în inimile oamenilor cărora le-a dăruit zâmbete
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Un alt avion cu pasageri s-a prăbușit în SUA. Celulă de criză la Casa Albă
substantial.ro
Decizie crucială privind noua taxă pe poluare: România riscă pierderi financiare
MediaFlux
Încep negocierile de pace în Ucraina! Donald Trump, anunțul momentului privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști