„Vorbim despre o modificare în sistem. În momentul în care oamenii vor veni să-şi depună dosarul de credit, se vor lovi de răspunsul băncii: “Staţi puţin! Trebuie să ne reorganizăm politicile. Fiindcă banca pentru a putea să le analizeze dosarul va trebui să schimbe procedurile. O să avem o perioadă în care atât clientul, cât şi banca vor trebui să se adapteze la noile reguli„, spune Sincu.
Acesta arată că, pe de altă parte, este vorba despre mentalitatea a 99% din populaţia României care este plătită pe contract de muncă.
„Ăştia sunt banii mei, fac ce vreau cu ei. Iar cei mai mulţi câştigă cât să traiască de la o lună la alta. Iar, dacă oamenii se vor vedea în situaţia de a pune deoparte banii pentru impozit este mai mult ca sigur că îi vor cheltui înainte de a veni termenul de plată a impozitului. Din experienţa pe care am avut-o cu clienţi de-ai mei, oameni educaţi, care pe zona de IT erau angajaţi direct de companii din străinătate, şi care aveau obligaţia să-şi plătească singuri impozitul, am avut mari probleme fiindcă intrau în banii respectivi.
Deci, la un moment dat, banca va veni să ceară un depozit unde se află banii necesari achitării impozitului. Sau să ceară să-i demonstrezi cum se va acoperi impozitul din veniturile viitoare. Este o problemă culturală, de educaţie. Este posibil să fie necesară chiar schimbarea normelor de creditare ale BNR”, explică reprezentantul Ernst & Young România.
Citeşte şi Consultant fiscal: Impozitul pe gospodărie va afecta în mod indirect tranzacţiile cu imobile
O problemă este cea legată de formularistică. “În ce măsură legea ne va obliga să ne luăm consultanţi fiscali? Poate nu vreau să-i dau lui nişte bani. Poate mă cred suficient de inteligent să citesc singur legea şi să-mi calculez impozitul. Banca poate să vină să-mi spună: Stai puţin! Declaraţia ta nu a fost vizată de un consultant fiscal. Ţi-ai făcut-o singur, deci ai un nivel de risc mai mare. Pe de altă parte nu se ştie dacă aceşti consultanţi fiscali îi vom plăti noi sau statul. Este un semn de întrebare în ce măsură noi, contribuabilii, putem lua nişte oameni plătiţi de stat şi să-i punem să facă nişte calcule în avantajul nostrum. Este o contradicţie”, afirmă Gabriel Sincu.
Şi nu în ultimul rând, se pune problema modului în care ANAF va putea gestiona situaţia în care mulţi dintre contribuabili se vor vedea în situaţia de a nu-şi putea plăti impozitul pe venituri.
„Ce va face Fiscul dacă jumătate din populaţie nu-şi va plăti impozitul? O să execute silit jumătate din ţară. Cum va gestiona această situaţie? O să avem somaţii, popri de conturi etc. Şi în ultimă instanţă va veni să-ţi execute bunul personal. Este foarte complicat„, spune Gabriel Sincu.