Grevă japoneză, timp de trei zile, în majoritatea primăriilor din ţară

Angajaţii din administraţia locală din Constanţa au declanşat, joi, greva japoneză, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării. Ei se tem de discrepanţele salariale care se vor crea între angajaţii care au aceleaşi funcţii şi aceeaşi vechime.
Romania TV
25 mai 2017, 07:09
Grevă japoneză, timp de trei zile, în majoritatea primăriilor din ţară

Câteva sute de angajaţi ai Primăriei municipiului Constanţa au intrat, joi dimineaţă, în grevă japoneză, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării.

Greva japoneză este organizată pe durata întregului program de lucru, la aceasta participând membri ai Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Constanţa, constituit în cadrul Primăriei municipiului Constanţa şi la nivelul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa.

Potrivit sindicaliştilor, acţiunea de protest a fost generată de lipsa reglementării unei grile de salarizare exprese şi unitare, care să stabilească nivelul salarizării personalului din administraţia publică locală.

Astfel, potrivit proiectului Legii salarizării, remunerarea angajaţilor din administraţia publică locală este lăsată la latitudinea aleşilor locali, fapt care va genera discrepanţe salariale între angajaţii care au aceleaşi funcţii, aceeaşi vechime, activitate similară şi lucrează în aceleaşi condiţii, lucru care contravine chiar principiilor reglementate de proiectul lege. După cum se cunoaşte, administraţia publică locală este singura familie ocupaţională care nu are grilă de salarizare în proiectul Legii salarizării, stabilirea salariilor fiind dată în competenţa consiliilor locale/judeţene”, se arată într-un comunicat al SLSAP – Constanţa.

Şi sindicaliştii de la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa organizează, joi, grevă japoneză, susţinând demersurile Federaţiei Sindicatelor din Administraţie.

Protestatarii spun că dezaprobă modul de desfăşurare a dezbaterilor publice pe seama proiectului legii privind salarizarea personalului din administraţia publică.

”Fără o remunerare a salariaţilor în instituţiile publice ale statului armonizată după calitatea muncii, realistă, corectă şi cu efecte în timp nu s-ar putea menţine personalul bine pregătit, capabil sa se adapteze la noile cerinţe economico-sociale şi să asigure menţinerea nivelului standardelor europene”, susţin ei.

Potrivit protestatarilor, greva are drept scop modificarea şi completarea proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv păstrarea salariilor avute la data intrării în vigoare a noii legi, dacă acestea sunt mai mari decât cele stabilite conform noilor dispoziţii, constituirea unei noi familii ocupaţionale ale cărei atribuţii sunt specifice şi distincte privind colectarea şi constituirea veniturilor bugetare, “familia ocupaţională financiar-fiscală, administrare venituri bugetare”, şi tratament nediscriminatoriu şi transparent pentru toţi bugetarii, fără excluderea salariaţilor din administraţia publică locală din grilele de salarizare.

Şi angajaţii Primăriei Braşov, dar şi a altor primării din judeţ se vor afla în grevă japoneză pe durata întregii zile. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Câte ouă poţi mânca zilele acestea fără să te îmbolnăveşti? Medicii spun numărul exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Vouchere pentru alimente „Sprijin pentru România” 2025-2027: Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile sociale
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta