Transportul de lemn din fondul forestier ar putea fi interzis pe timpul nopţii

Deputatul PNL Claudiu Răcuci a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea și completarea Codului silvic, care prevede interzicerea transportului de lemn din fondul forestier pe timpul nopții.
Iulian Tudor
25 mai 2017, 10:53
Transportul de lemn din fondul forestier ar putea fi interzis pe timpul nopţii

„În România avem nu unul, ci mai multe acte normative care și-au propus ca scop să stopeze tăierile necontrolate și exploatările ilegale de masă lemnoasă din România. Cu toate acestea, aflăm că eficiența acestor acte normative este scăzută și că, în continuare, milioane de metri cubi sunt puși la pământ anual, de multe ori fără ca în locul pădurilor tăiate să existe și programe de reîmpăduriri. Mai mult, dintr-o țară vestită pentru cele mai mari populații de urși, lupi sau cerbi, am ajuns să numărăm pe degete exemplarele care mai supraviețuiesc efectelor negative ale activităților economice forestiere ilicite, mai ales pe timpul nopții. De când sunt membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, am citit cu atenție legislația aferentă acestui domeniu și am rămas uimit să constat faptul că nu există nicio interdicție expresă, nicio îngrădire minimală privind exploatarea și transportul de masă lemnoasă din fondul forestier pe timpul nopții”, susține deputatul PNL, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Citeşte şi Monitorizarea transporturilor de lemn tăiat, amânată până în octormbrie

Claudiu Răcuci a arătat că cei care ”s-au lăudat că se luptă cu exploatările ilegale au lăsat portița legală ca să se poată exploata și transporta masă lemnoasă din fondul forestier, pe timp de noapte, atunci când autoritățile de control sunt în afara programului de lucru”.

„În consecință, am depus o propunere legislativă care modifică și completează Codul silvic, în scopul interzicerii exprese a exploatărilor și transportului de lemn din fondul forestier pe timpul nopții. Am prevăzut, cum este și normal, sancțiuni la nivelul amenzilor penale pentru cei care nu respectă norma propusă. Am toată convingerea că persoane care acționează licit și sunt autorizate să exploateze nu vor fi afectate în niciun fel de această măsură. Vor avea de pierdut doar cei care au făcut milioane de euro din exploatări ilegale. De câștigat vor avea pădurea și biodiversitatea tot mai puțină din aceasta, dar și noi, românii”, a arătat deputatul PNL.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Ce să pui în vinetele pe care le pregătești pentru zacusca de iarnă. Așa o să le albești și o să le schimbi gustul. Este un ingredient secret al marilor bucătari
Capital.ro
Ungaria e părăsită. Este o umilință supremă pentru unguri. Au refuzat să participe
Playtech.ro
S-a schimbat legea pentru şoferi: Românii care detin permis categeria B vor putea conduce un nou tip de vehicul din aceasta luna
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Pățania unor români care și-au petrecut vacanța în Grecia. „Profită că nu înțelegem alfabetul lor”
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Cum se impozitează o pensie de 4.000 de lei. Acesta este calculul
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Mai multe localități din județul Constanța au rămas fără apă din cauza furtunilor care au avut loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă
Capital.ro
Ordinul care se aplică în toată România. Intră în vigoare astăzi, 31 august 2024
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Piața chiriilor crește semnificativ înainte de noul an universitar
MediaFlux
Câți români NU VOR PRIMI CREȘTERI DE PENSII de la 1 ianuarie. Dezvăluiri despre "a doua recalculare"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...