UPDATE: „Ce legătură are primarul general cu defilarea realizată an de an de către elevi. Și eu am defilat la finalul Liceului de Aviație ‘Henri Coandă’ din Bacău. Sunt mama a trei copii, am un băiat adolescent, încă doi mici. Vă dați seama că aș fi ultima persoană din administrație care să boicoteze sau să blocheze cumva activitatea elevilor. Am văzut și eu această știre. Este o știre falsă. Toate evenimentele care se desfășoară pe raza Municipiului București sunt avizate de către o comisie pentru organizarea evenimentelor care respectă Legea 60. Din această comisie fac parte reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției Capitalei, Brigăzii Rutiere, alte instituții implicate. Văzând și eu această știre falsă m-am interesat ce s-a întâmplat la comisie. Am înțeles că reprezentanții tuturor liceelor care organizau defilări sau urmează să organizeze în timpul săptămânii au înțeles ca defilările să se desfășoare, ca și în alți ani, pe trotuarele de lângă respectivele licee”, a spus Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, un singur liceu a solicitat comisiei blocarea unei benzi de circulație în timpul paradei.
„A fost un singur liceu care a solicitat blocare benzii întâi într-o zonă destul de centrală și reprezentanții comisiei, nu primarul general, le-au transmis să accepte totuși ca soluție să defileze pe trotuarul de lângă liceu și nu pe banda întâi. Înțeleg că de aici a pornit supărarea. Dimineață a avut loc defilarea de la Caragiale și oricum jumătate dintre elevi au respectat protocolul, deci legea, și au defilat așa cum au înțeles organizatorii, ceilalți au mers pe carosabil. În ceea ce privește Liceul Gh. Șincai, nici nu a avut loc defilarea, iar protocolul a fost semnat, fiind în weekend, inclusiv pe partea carosabilă. Nu sunt probleme, nu știu de la ce a pornit”, a spus primarul.
Conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Colegiul Naţional Gheorghe Şincai a solicitat organizarea evenimentului denumit „Parada Absolvenţilor Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, promoţia 2017” pentru data de 26 mai, între orele 08.00 – 09.30, pe următorul traseu: Colegiul Naţional Gheorghe Şincai – Calea Şerban Vodă – Piaţa Unirii (trotuarul adiacent Hotelului Horoscop) – Bd. Dimitrie Cantemir – Colegiul Naţional Gheorghe Şincai punct final.
De asemenea, Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale a solicitat organizarea evenimentului „Parada Absolvenţilor” pentru data de 25 mai, între orele 09.00 – 09.30, pe traseul: Calea Dorobanţilor, din faţa Restaurantului Perla – Piaţa Dorobanţilor – str. Roma – Colegiul I. L. Caragiale.
„Facem precizarea că reprezentanţii Comisiei de analiză şi avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din cadrul PMB nu au blocat desfăşurarea celor două evenimente, ci doar au solicitat organizatorilor ca, în acest an, deplasarea participanţilor să se desfăşoare pe trotuar, fără a blocă traficul rutier şi pietonal, respectând regulile de circulaţie rutieră. Solicitarea comisiei a venit în condiţiile în care cele două evenimente urmau să aibă loc în zile lucrătoare, la ore la care traficul rutier înregistrează valori crescute”, se arată în comunicat.
PMB menţionează că, din cadrul Comisiei de analiză şi avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice fac parte, pe lângă reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul primăriei, şi reprezentanţi ai următoarelor instituţii cu responsabilităţi în organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice: Poliţia Capitalei, Brigada Rutieră, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Comisia de analiză şi avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, a avizat, de asemenea, şi Paradele Absolvenţilor pentru Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu şi Liceul Teoretic C.A. Rosetti, „cu respectarea prevederilor specificate şi agreate în protocoalele privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”.
Citeşte şi Veste bună pentru elevi. O noua vacanţă până la vacanţa mare