Suma pentru care băncile vor fi obligate să raporteze tranzacţiile scade de la 15.000 de euro la 10.000 de euro – Proiect

Suma minimă pentru care instituţiile de credit vor fi obligate să raporteze autorităţilor o tranzacţie va fi redusă de la 15.000 euro la 10.000 euro, echivalent în lei, iar în categoria persoanelor cărora le va fi acordată o atenţie sporită de către instituţiile implicate în prevenirea spălării banilor vor intra şi membrii din conducerea unui partid politic, chiar dacă ei nu deţin funcţii publice, conform Profit.ro, citat de News.ro. 
Iulian Tudor
26 mai 2017, 05:05
Suma pentru care băncile vor fi obligate să raporteze tranzacţiile scade de la 15.000 de euro la 10.000 de euro - Proiect

O nouă lege privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care urmează a fi adoptată de Guvern, propune schimbarea legislaţiei în vigoare, cu scopul extinderii categoriilor de persoane, cât şi a operaţiilor financiare avute în vedere. Astfel, printre modificările care vor fi adoptate de Executiv se numără diminuarea pragului de raportare a tranzacţiilor şi a transferurilor externe, limita minimă fiind redusă de la 15.000 euro la echivalentul în lei a 10.000 euro, precum şi lămurirea unor aspecte legate de tranzacţiile efectuate prin intermediul instituţiilor de credit, respectiv în situaţia în care tranzacţiile sunt efectuate prin intermediul unei instituţii de credit, în scopul evitării dublei raportări, obligaţia de raportare revine instituţiei de credit, informează Profit.ro.

O altă schimbare vizează categoria persoanelor expuse politic, prin extinderea acestei noțiuni și către membri ai organelor de conducere ale partidelor politice, care pot să nu deţină funcţii publice, dar și directori, directori adjuncți și membri ai consiliului de administrație sau membri cu funcții echivalente în cadrul unei organizații internaționale.

De asemenea, va fi modificat și regimul aplicabil clienților ce fac parte din categoria persoanelor expuse politic, în sensul solicitării de a aplica măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei și de a acorda o atenție sporită relațiilor de afaceri cu astfel de persoane ce ocupă funcțiile publice importante la nivel național, spre deosebire de vechea reglementare ce solicita aplicarea acestui tip de măsuri doar pentru persoanele expuse politic nerezidente.

Va fi extinsă, totodată, sfera persoanelor juridice liberale obligate să furnizeze informaţii legate de spălarea banilor şi finanţarea terorismului, prin introducerea în categoria entităţilor raportoare şi a executorilor judecătoreşti, pe lângă notari şi avocaţi.

Potrivit proiectului, un element de noutate absolută îl reprezintă înființarea registrelor beneficiarilor reali ai persoanelor juridice, adică a persoanelor care controlează o firmă sau alt tip de organizaţie juridică.

„Decizia de înființare a acestora a fost luată la nivel european ca răspuns la atacurile „Panama Papers” și la atacurile teroriste survenite în capitalele statelor membre”, arată nota de fundamentare a proiectului. Persoanele juridice şi construcţiile juridice înregistrate pe teritoriul României au obligaţia de a furniza informaţii privind beneficiarul real, atunci când instituţiile iau măsuri de cunoaştere a clientelei. Aceste informaţii vor fi cuprinse într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru societăţile comerciale, la nivelul Ministerului Justiţiei pentru asociaţii şi fundaţii, la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor, respectiv la nivelul Depozitarului Central în cazul societăţilor listate pe pieţe reglementate. Până în 2019, astfel de registre naționale ar trebui să fie interconectate la nivel european, permițând astfel o transparență îmbunătățită a circuitelor financiare, atât național, dar și transnațional. Proiectul de act normativ stabileşte şi noi praguri importante referitoare la amenzile contravenționale aplicabile în cazul nerespectării obligațiilor legale, care vor varia între 10.000-150.000 lei pentru persoanele fizice, în prezent fiind de cel mult 50.000 lei.

În cazul pesoanelor juridice aceste amenzi se vor aplica la limitele superioare, cu o majorare de până la 10% din veniturile totale declarate în ultimele 12 luni încheiate. Mai mult, în cazul instituţiilor de credit sau financiare, care se fac vinovate de încălcarea obligaţiilor stabilite prin această lege, vor fi aplicate limitele superioare ale amenzilor menţionate, majorate cu 4 milioane lei pentru instituţie şi cu 500.000 lei pentru o persoană angajată.

Proiectul mai prevede şi publicarea și menținerea pe o perioadă de 5 ani a datelor de identificare ale persoanelor care s-au făcut vinovate de săvârșirea infracţiunilor prevăzute de lege. De asemenea, termenul în care Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor poate primi la cerere date şi informaţii relevante de la autorităţile şi instituţiile competente, în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite de lege a fost redus de la cel mult 30 de zile la maximum 15 zile de la data primirii cererii, iar pentru cererile care prezintă un caracter de urgenţă, marcate în acest sens, în termenul indicat de Oficiu, chiar dacă acestea nu au transmis un raport de activitate suspectă.

DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Călin Georgescu A SPUS ADIO! Decizia anunțată oficial în miez de noapte
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Adevarul
Arsenie Boca, 35 de ani de la moartea sfântului Ardealului. Ultimul său mesaj către Ceaușescu: „Nu mai apucă Crăciunul”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Episod de viscol în România, înainte de alegeri. Alertă de la ANM
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Informația dimineții despre Călin Georgescu. Toți românii trebuie să știe adevărul
StirileBZI
Ofertă de nerefuzat! Salarii de 1.500 de euro pe lună pentru românce
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Percheziții în București și Giurgiu: Grupare de falsificatori de dolari americani demascată de DIICOT
MediaFlux
RĂSTURNARE în ALEGERI! VOTUL, la un pas de a fi ANULAT. Decizia CCR și CSAT
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie