„Este ceva frumos în acest efort”, a declarat pentru AFP regizorul documentarului, care l-a filmat pe acest Sisif african, „câștigându-și viața prin sudoarea frunții”.
„Am vrut să arăt un om în acțiune, nu pe cineva într-o stare de sărăcie, ci pe cineva care își trăiește viața”, a explicat el.
Tânărul regizor a descoperit regiunea Katanga în timpul unei filmări și a păstrat în minte imagini ale oamenilor care mergeau de-a lungul drumurilor, de multe ori cărând mărfuri.
Această a doua peliculă din cariera sa, după „Bovines” („Bovinele”) în 2011, îl urmează pe Kabwita, un tânăr congolez care, pentru a-și ajuta familia, vinde cărbune („Makala în Swahili). Îl vedem chinuindu-se sub greutatea unei sarcini prea grele, pe o bicicletă într-un echilibru precar, sosind la oraș și negociindu-și marfa.
Juriul, condus de regizorul brazilian Kleber Mendonça Filho, a recompensat, de asemenea, pelicula „Gabriel e a montanha”, de Fellipe Gamarano Barbosa. Filmul face cronica ultimelor zile ale lui Gabriel Buchmann, un student de 28 de ani, prieten al regizorului, care a plecat să facă un tur al lumii, dar a dispărut chiar înainte de a-și termina călătoria. Corpul său a fost găsit mai târziu în sudul Malawi.
Premiul Societății autorilor și compozitorilor dramatici (SACD) a fost acordat filmului francez „Ava”, de Lea Mysius, o poveste inițiatică despre adolescență.
A 56-a ediție a Săptămânii Criticii — secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes, dedicată descoperirii de noi talente — a avut șapte filme în competiție și altele trei în sesiune specială, dar și zece filme de scurt metraj.