Tăriceanu: România e în grav derapaj. Instituţiile au caracteristici din regimuri totalitare

Liderul ALDE şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat, vineri, într-un discurs susţinut în faţa tinerilor din ALDE, că România se află astăzi într-un "grav derapaj", din cauză că instituţiile au caracteritici din regimuri totalitare.
Romania TV
26 mai 2017, 11:04
Tăriceanu: România e în grav derapaj. Instituţiile au caracteristici din regimuri totalitare

Instituţiile sunt făcute să apere şi să servească cetăţeanul, nu să-l asuprească, nu să-i îngrădească libertăţile, nu să-i asculte telefoanele, nu să-l trimită pentru vini închipuite în instanţă, nu să-l plimbe cu cătuşe pe la televizor. Astea sunt caracteristicile specifice regimurilor autoritare. România este astăzi într-un grav derapaj, pe care nu mi l-am imaginat la începutul anilor ’90 „, a spus Tăriceanu.

El a arătat că acesta este şi motivul pentru care ALDE, de la crearea sa, a fost singurul partid care a militat fervent pentru apărarea drepturilor cetăţenilor.

Nu este vorba numai de cei care au suferit nedreptăţi, care au fost anchetaţi pe nedrept, incorect, care au fost ascultaţi la telefoane, şi aşa mai departe. Este vorba despre apărarea drepturilor fiecăruia dintre noi„, a adăugat Tăriceanu.

El le-a spus tinerilor din ALDE că nu vrea ca aceştia să ajungă să devină „întâmplător” victimele abuzurilor instituţiilor de forţă din România şi că aceasta este preocuparea sa cea mai importantă.

 „Suntem, după toate statisticile, a doua ţară din Europa în ceea ce priveşte mărimea creşterii economice a PIB. Acesta este genul de parametru pe care îmi place să-l aud şi cu care să mă laud, nu că România este ţara din lume cu 300.000 de cetăţeni ascultaţi la telefoane, care este ruşinea României „, a mai spus Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI Tăriceanu: Daniel Constantin este manelistul politicii româneşti, a trecut de la PC la ALDE şi acum la naţionalişti

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Șofer filmat făcând drifturi într-un sens giratoriu din Cluj, amendat și lăsat fără permis
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...