Prin aplicaţia spaţiul privat virtual, contribuabilii îşi pot verifica situaţia fiscală şi pot primi anumite documente la cerere, precum adeverinţa de venit, certificatul de cazier fiscal sau certificatul de atestare fiscală.
„Din 1 iunie, serviciul Spaţiul Privat Virtual este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridicã prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit”, a precizat ANAF.
Măsura intră în vigoare după publicarea, în Monitorul Oficial, a unui ordin care intrã in vigoare la 1 iunie 2017.
Comunicarea prin spaţiul privat virtual şi prin serviciul “Buletinul informativ” sunt gratuite şi disponibile 24 de ore din 24.
Plătitorii de taxe înscrişi în Spaţiul Privat Virtual primesc automat prin aplicaţie decizii de impunere, decizii referitoare la obligaţii de plată accesorii, privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, somaţii, notificări, înştiinţări şi aviz de inspecţie fiscală.
La cererea contribuabilului, pot fi trimise certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau certificatul de cazier fiscal.
Totodată, contribuabilii pot obţine prin SPV informaţii cu privire la obligaţiile de plată pe care le are, declaraţiile fiscale sau cereri de informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală (cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale, cereri de audienţă, sesizări, petiţii, reclamaţii, solicitări de informaţii publice etc).
Pentru a se înrola în SPV, persoanele juridice, entităţile fără personalitate juridică, împuterniciţii persoanelor fizice, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care se identifică prin codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare trebuie să completeze un formular electronic şi se vor identifica electronic cu ajutorul certificatelor digitale calificate.
Persoanele fizice vor utiliza la înregistrare o informaţie fiscală precum numărul de înregistrare al unei decizii emise de ANAF pe numele acestora.
În caz contrar, acestea trebuie meargă la orice ghişeu ANAF pentru verificarea datelor declarate cu cele din actul de identitate.