Tragedia fost descoperită şi semnalată poliţiştilor chiar de mama fetiţei, care a sunat la 112. Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a încercat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, în final constatând decesul fetiţei.
Fetiţa locuia împreună cu părinţii, iar într-o anexă din apropiere locuiau bunicii acesteia. Miercuri dimineaţă fetiţa a plecat la şcoală, iar părinţii la serviciu, relatează Monitorul de Suceava.
După şcoală, în jurul orei 14.30, fetiţa a fost sunată de mama sa, căreia i-a spus că a ajuns acasă şi că lua masa, după care avea de gând să se apuce de învăţat. Ultima din familie care a văzut-o pe fetiţă în viaţă a fost bunica acesteia, care locuia într-o anexă din apropierea casei şi care a văzut-o în jurul orei 13.30, când s-a întors de la şcoală.
La sosirea mamei de la serviciu, aceasta şi-a căutat fiica mai întâi în camera ei şi văzând că nu se află acolo, a verificat apoi întreaga casă. Văzând că nu e de găsit, femeia s-a dus spre anexa bunicilor, după care, la câteva zeci de metri de locuinţă, într-o şură a gospodăriei, şi-a găsit fiica spânzurată de o grindă din lemn.
Surse din apropierea familiei şi a colegilor elevei de 12 ani spun că fetiţa se afla de ceva timp într-o relaţie de prietenie cu un băiat din comună. Se pare că gândurile întunecate i-au venit acesteia după o ceartă cu prietenul ei, căruia i-ar fi scris un mesaj prin care îi transmitea că nu o va mai vedea niciodată.