Statul român, dator vândut păgubiţilor FNI. Mai are de plătit 310 milioane lei, dar nu are fonduri

Statul român, dator vândut păgubiților FNI. În prezent, statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, are de plătit despăgubiri de 310 milioane lei deponenților la fond, care au dat statul în judecată, atât în civil, cât și în penal. Pentru că nu sunt bani, iar conturile autorității sunt blocate, întregul proces de despăgubire este blocat.
Iulian Tudor
29 mai 2017, 08:20
Statul român, dator vândut păgubiţilor FNI. Mai are de plătit 310 milioane lei, dar nu are fonduri

În cadrul procesului de despăgubire, în perioada mai 2005-decembrie 2008 s-au efectuat plăți voluntare în cadrul sentințelor civile în valoare de 208.138.000 de lei, pentru 5.020 de persoane. Începând cu anul 2009, au apărut probleme de ordin financiar, astfel că numărul celor despăgubiţi după această dată a fost de 13.013 persoane, valoarea acestor despăgubiri ajungând la 219 milioane de lei. Instituția care se ocupă de aceste despăgubiri este Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care ar trebui să plătească aceste sume din veniturile încasate.

„În total, au fost despăgubite 18.018 persoane, din anexele sentințelor civile, iar suma totală încasată de păgubiții FNI a fost de 427.978.000 de lei”, precizează Ministerul Economiei.

Citeşte şi Viorel Hrebenciuc, despre alegerile din 2009: Am pierdut 400.000 de voturi pe vizita lui Geoană la Vîntu

În cadrul sentințelor din dosare penale care au vizat FNI, s-au efectuat plăți în valoare de 4.726,500 de lei, în baza popririlor instituite de executorii judecătorești, mai anunță ministerul.

În cadrul sentințelor civile, suma rămasă de plată pentru cele aproximativ 4.463 de persoane, dintr-un total de 22.320, nedespăgubite, este de 73.338.000 de lei. În ceea ce privește dosarele penale, acestea cuprind circa 134.000 de persoane. S-au înregistrat 12.330 de cereri de plată voluntară, din rapoartele de expertiză rezultând suma de 32.478.000 de lei. S-au înregistrat și peste 4.000 de somații de plată, suma poprită fiind de 116.442.000 de lei.

Ministerul Economiei precizează că, în prezent, cuantumul total al datoriilor către creditorii FNI care au depus cereri de plată voluntară sau au apelat la executori judecătorești este de circa 310 milioane de lei, sumă care depășește cu mult posibilitățile financiare ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. De aceea, spun autoritățile, nu va fi posibilă achitarea acestor sume în perioada următoare.

Atunci când Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a avut fonduri disponibile, criteriul unic pentru despăgubiri a fost cel cronologic, respectiv data depunerii dosarului la instituție, iar în cazul reținerii sumelor de către executorii judecătorești, ordinea de aleatoare.

Citeşte şi Vîntu: Olteanu mi-a cerut un million pentru el şi un milion pentru Tăriceanu când i-am propus să finanţez campania electorală a PNL

AAAS a propus mai multe proiecte de acte normative, pentru găsirea resurselor financiare, mai spune Ministerul Economiei, dar nu s-au obținut avizele necesare pentru adoptarea lor.

Pe site-ul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului se află și lista persoanelor nedespăgubite pe sentințele civile F.N.I. și lista păgubiților fără cereri depuse la instituție.

Citeşte continuarea pe libertatea.ro

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu nu accesează turul doi al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”