Ana Maria Pătru, scrisoare către comisia de anchetă a alegerilor 2009. „Băsescu m-a sunat să-mi spună că aş putea fi arestată”

Ana Maria Pătru declină prezența la lucrările comisiei de anchetă pe marginea alegerilor prezidențiale din 2009, a anunţat luni președintele comisiei, Mihai Fifor, potrivit Agerpres. Ea a relatat că a fost sunată de preşedintele Traian Băsescu să o avertizeze că e posibil să fie arestată în dosarul Referendumul. Ana Maria Pătru a fost arestată pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor în legătură cu derulare unor contracte IT la Autoritatea Electorală Permanentă.
Filip Stan
29 mai 2017, 08:55
Ana Maria Pătru, scrisoare către comisia de anchetă a alegerilor 2009.

UPDATE Fosta şefă AEP Ana Maria Pătru, chemată la audieri la Comisia de anchetă privind alegerile din 2009, a explicat, într-o scrisoare, că nu a dat curs invitaţiei pentru că fiul ei este „deprimat” de pe vremea când DNA a reţinut-o pentru fapte de corupţie şi a „implorat-o” plângând să nu meargă la Parlament, pentru a nu fi iar „luată”.

„Vreau să vă asigur de tot respectul pentru demersul dumneavoastră şi autoritatea Parlamentului, instituţie fundamentală a oricărei democraţii şi a oricărui stat de drept. Aprecierea mea este dublu motivată şi de faptul că plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor m-a votat în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente în 2012 şi, din această postură, am colaborat foarte bine. Decizia mea este una îndelung cântărită şi are la bază exclusiv raţiuni de ordin personal. Din respect pentru dumneavoastră şi pentru instituţia Parlamentului aş vrea să vi le împărtăşesc”, scrie Ana Maria Pătru în scrisoarea adresată comisiei.

Ea aminteşte reţinerea ei de către DNA din decembrie 2016.

„În fatidica zi a reţinerii, copilul meu m-a implorat cu lacrimi în ochi să vin seara acasă la el. Ştiind că nu am comis niciodată vreo ilegalitate cât timp m-am aflat în fruntea AEP, l-am asigurat că mă voi întoarce repede. Numai că Purgatoriul reprezentat de drumul spre libertate (…) a durat extrem de mult: mai bine de trei luni, fără respectarea drepturilor fundamentale”, spune fosta şefă AEP.

Pătru susţine că familia ei a suferit, iar băiatul ei a intrat „într-o stare de depresie extrem de accentuată” din care încă nu şi-a revenit pe deplin, iar decizia de a nu veni la Parlament a fost luată ca urmare a rugăminţii fiului ei.

„Atunci când a auzit că sunt chemată la comisia pe care o reprezentanţi, din nou cu lacrimi în ochi, copilul mi-a cerut să nu merg, pentru că «nu vreau să fiu luată din nou» şi că, fără mine, nu poate trăi. (…) Înainte de toate, sunt mamă şi îmi iubesc băiatul mai mult decât orice altceva pe Pământ”, a explicat ea.

La alegerile din 2009, Ana Maria Pătru era vicepreşedinte al AEP.

Fostul preşedinte al AEP Octavian Opriş a declarat săptămâna trecută, în cadrul audierii din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că Ana Maria Pătru, vicepreşedinte al instituţiei la vremea respectivă, avea „o afinitate” pentru PDL şi Traian Băsescu, în biroul acesteia existând chiar şi un portret cu fostul preşedinte.

Fostul şefă AEP Ana Maria Pătru arată, în scrisoarea membrilor comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că este „evident” că Autoritatea Electorală Permanentă nu a jucat un rol în determinarea câştigătorului scrutinului. Ea a ţinut să precizeze că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru „altfel decât instituţional” cu persoanele nominalizate de Dan Andronic ca fiind prezente acasă la Gabriel Oprea în seara turului II al prezidenţialelor.

„La acel moment, eu ocupam doar un post de vicepreşedinte AEP. Şeful instituţiei era domnul Octavian Opriş, propus şi susţinut de PSD şi care, conform informaţiilor din presa vremii, era un apropiat al liderului PSD Viorel Hrebenciuc, şef de campanie al candidatului Mircea Geoană. Opriş nu a semnalat nici atunci, nici mai târziu nereguli în îndeplinirea atribuţiilor AEP legat de alegerile din 2009. Este evident că AEP nu a jucat un rol în determinarea câştigătorului”, a afirmat Ana Maria Pătru.

Ea a susţinut că „nu a comunicat telefonic sau în alt mod cu altcineva din acel grup în seara turului II”.

„Nu m-am întâlnit niciodată într-un cadru altfel decât instituţional, formal, cu cei nominalizaţi de Dan Andronic”, a completat fostul vicepreşedinte al AEP.

Ana Maria Pătru a mai spus că este „suspect” faptul că SIVECO, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP.

„Nu există motive temeinice de îndoială privind rezultatul alegerilor, consider însă că e suspect faptul că SIVECO, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP. Cred că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO câştigă aceste licitaţii pentru softuri de numărare a votului şi transmitere a datelor, chiar dacă ele sunt deschise prin sistem SEAP”, a completat Pătru.

Fostul vicepreşedinte al AEP a precizat că există „suspiciunea rezonabilă” că Irina Socol ar fi fost apropiată de fosta conducere a SRI.

„Instuiţia şi relaţia de prietenie care m-a legat de Irina Socol începând cu 2009 îmi spun că lucrurile aflate ar putea face obiectul comisiei SRI, pentru că există suspiciunea rezonabilă că aceasta ar fi făcut parte sau ar fi fost apropiată de fosta conducere a SRI. În contextul actual, consider că nici prietenia mea, pornită la iniţiativa Irinel Socol în 2009, nu a fost deloc întâmplătoare, putând fi rodul unei acţiuni operative”, a subliniat ea.

Ana Maria Pătru: Traian Băsescu m-a sunat să-mi spună că aş putea fi arestată pe subiectul dosarului referendumului din 2012

Fostul şef a AEP Ana Maria Pătru a afirmat, într-o scrisoare trimisă membrilor comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că a primit un telefon de la Traian Băsescu, pe vremea când era preşedintele ţării, în care i-a spus că ar putea fi arestată pe subiectul dosarului referendumului din 2012. Ea a apreciat că reţinerea sa nu a fost pe motiv că este „băsistă”, ci că este implicată în acţiunile întreprinse de PSD.

„Eu cred că reţinerea şi arestarea mea în plină campanie pentru alegerile parlamentare din 2016 nu a avut nimic de-a face cu presupusa apropiere de fostul preşedinte Traian Băsescu. Din contră, credinţa mea intimă este că reţinerea şi arestarea mea s-au dorit a fi lovituri aplicate PSD şi preşedintelui său, Liviu Dragnea. Practic, ceea ce mi s-a întâmplat la sfârşitul lui 2016 nu a fost pe motiv că sunt băsistă, ci că sunt mai degrabă implicată în acţiunile întreprinse de PSD, deşi nu s-a întâmplat asta niciodată. În realitate, nu am fost mai apropiată de un partid sau de celălalt, iar această neutralitate a fost interpretată de către cei care m-au arestat ca lipsă de fidelitate faţă de cauză”, a afirmat Ana Maria Pătru.

Ea a explicat că, de-a lungul timpului, a povestit în anumite cercuri că o eventuală condamnare a lui Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” ar fi anormală şi nelegală, având în vedere dispoziţiile legislaţiei electorale.

„În sprijinul acestei supoziţii, vreau să aduc mai multe argumente: în anumite cercuri, am povestit de-a lungul timpului că ancheta în dosarul referendumului în ceea ce-l priveşte pe preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, ar fi anormală şi că o eventuală condamnare ar fi nelegală, date fiind dispoziţiile legislaţiei electorale. Nişte ‘oameni de bine’ mi-au spus că fac o greşeală şi că ar trebui să ţin aceste opinii pentru mine”, a precizat fostul vicepreşedinte al AEP.

Pătru a susţinut că Traian Băsescu, pe vremea când era preşedintele ţării, a sunat-o şi i-a spus că ar putea fi arestată pe subiectul dosarului referendumului din 2012.

„La un moment dat, am primit un telefon de la Traian Băsescu, preşedinte în funcţie la acel moment, domnul Traian Băsescu, în care mi-a spus că aş putea fi arestată fix pe subiectul dosarului referendumului din 2012. O altă greşeală care mi s-a reproşat a fost nemulţumirea mea că, în 2012, procurorii au ridicat listele electorale permanente de la acel moment”, a completat Ana Maria Pătru.

În decembrie anul trecut, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată, în stare de arest la domiciliu, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

În februarie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ridicarea măsurii de arest la domiciliu, considerând că e suficientă măsura controlului judiciar.

Potrivit fostului vicepreşedinte al AEP, „credinţa sa intimă este că reţinerea şi arestare ei s-au dorit a fi lovituri aplicate PSD şi preşedintelui său, Liviu Dragnea”.


UPDATE  Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, Mihai Fifor, a declarat, luni, că fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu nu a confirmat până în acest moment participarea la audierile de marţi, iar Neculai Onţanu nu a putut fi contactat de către membrii comisiei.

„Până în momentul de faţă, nu avem o singură confirmare, cea a domnului Cătălin Predoiu. S-a făcut corespondenţă cu domnia sa. În rest, toţi ceilalţi au confirmat participarea, Vasile Blaga, Marcel Opriş, Eugen Tomac şi Maria Ligor”, a spus Fifor, cu privire la programul audierilor de marţi.

Miercuri, la Comisie vor veni Gabriel Oprea, Teodor Baconschi şi Anghel Iordănescu. „Domnul Neculai Onţanu nu a putut fi contactat până la ora aceasta”, a precizat Fifor, conform News.ro.

La audierile de luni au venit trei secretari de stat din MAI care activau în 2009, precum şi fostul candidat Mircea Geoană. Luni trebuia audiată şi Ana Maria Pătru, fot preşedinte AEP, însă ea nu s-a prezentat, trimiţând o scrisoare, cu punctul ei de vedere.

Mihai Fifor a afirmat şi că fostul director al SRI George Maior a confirmat prezenţa la comisie pe 12 iunie.

„Eu am primit o scrisoare din partea domnului ambasador Maior. (…) Am avut și o convorbire telefonică. Nu este secret. Am fost sunat marți de domnul ambasador care a spus că nu va fi în țară mai devreme de data de 12 (iunie — n.r.) și a solicitat ca audierea, pe care noi o dorim, să aibă loc pe data de 12. Membrii comisiei au fost de acord cu acest lucru”, a precizat Fifor, la finalul ședinței de luni a comisiei de anchetă.

În 23 mai, Fifor anunțase că fostul șef al SRI George Maior va fi invitat pe 6 iunie la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.

„V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana Maria Pătru. Declină prezența la lucrările comisie și ne trimite un document pe care vă rog să îl analizați și o să discutăm ulterior’, i-a informat Mihai Fifor pe membrii comisiei”, a anunțat Fifor în cadrul ședinței comisiei.

Întrebat de senatorul USR Mihai Goțiu ce se poate face în cazul în care Ana Maria Pătru refuză să vină la audieri, Mihai Fifor a arătat că la finalul ședinței de audieri de luni se va lua o decizie în acest sens.

„Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis și la finele ședinței de azi discutăm și luăm o decizie’, a precizat președintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009″, a menționat Fifor.

Și săptămâna trecută Ana Maria Pătru, vicepreședinte al AEP în 2009, a lipsit de la audierile comisiei la care a fost invitată.

Citeşte şi: Geoană: Vizita la Vîntu din 2009 a avut un impact „modest” în alegeri. Hrebenciuc: Am pierdut 400.000 de voturi pe vizita lui Geoană

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Când vine Moș Crăciun în 2024? Seara în care se pun darurile sub brad
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Liderii bisericilor creștine din Siria sfătuiesc enoriașii să reducă sărbătorile de Crăciun din cauza temerilor de securitate
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!