Ai putea fi amendat cu până la 50.000 lei dacă nu distrugi o buruiană din curtea ta! Despre ce plantă este vorba

Ai putea primi o amendă usturătoare dacă nu distrugi o plantă pe care o ai în curte și este foarte des întâlnită, mai ales pe câmpuri.
Iulian Tudor
29 mai 2017, 12:37
Ai putea fi amendat cu până la 50.000 lei dacă nu distrugi o buruiană din curtea ta! Despre ce plantă este vorba

Se pare că mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect de lege privind combaterea ambroziei. Această acțiune vrea să oprească împrăștierea ambroziei, iar oamenii sunt cei care pot ajuta la acest lucru. Amenda poate ajunge până la 10.000 de lei pentru cetățeni și la 50.000 de lei pentru firme.

Proiectul prevede o obligativitate pentru proprietarii de terenuri de a efectua, cel puţin o dată pe an, „lucrări de întreţinere prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice” pentru distrugerea buruienii. În caz contrar, sancţiunile vor fi de la 1.500 lei la 10.000 lei în cazul persoanelor fizice şi de la 10.000 lei la 50.000 lei în ceea ce priveşte persoanele juridice. Experţii Comisiei Europene au declarat ambrozia „specie periculoasă pentru sănătate”.

„În perioada înfloririi plantei (iulie – septembrie) conform datelor furnizate de la cabinete de alergologie, aproximativ 80% dintre cazurile care se adresează zilnic au patologie specifică determinată de polenul acestei plante. Simptoma­tologia este mai severă decât în cazul altor alergii şi se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucţia căilor aeriene superioare, trezire nocturnă datorată obstrucţiei şi posibilitatea evoluţiei spre astm bronşic (la 25% dintre cazuri)”, se arată în proiectul de lege. Iniţiatorii spun că această simptomatologie determină scăderea capacităţii de muncă şi absenteism, în contextul în care persoanele bolnave au nevoie de concediu medical. Ei au subliniat că tratamentul, care durează între 3 şi 5 ani, costă în medie 4.400 lei/an şi nu este decontat din fondul unic pentru asigurări de sănătate.

Citeşte şi Mai mulţi oameni au ajuns de la petrecere direct la spital cu toxiinfecţie alimentară

Ambrozia este o plantă periculoasă care poate provoca astm, eczeme sau dermatite. Această plantă este periculoasă mai ales la începutul lunii august și sfârșitul lunii septembrie.

Spynews
„Nu am avut timp să fim iubit și iubită”. Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr. face lumină după despărțirea de fiul manelistului. Au fost împreună 9 luni și plănuiau să facă nunta anul viitor
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se căsătoresc! Horia Brenciu a spus tot!
Fanatik.ro
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
Capital.ro
Ordinul UE care intră în vigoare în toate statele. România e obligată. Se aplică din 1 ianuarie
Playtech.ro
Angela Gheorghiu, UMILITĂ și HUIDUITĂ la un concert. Ce a pățit faimoasa soprană
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru români! Când intră pe card prima
Adevarul
Putin vrea să vină în Turcia însoțit de propriile sale avioane de luptă. Erdogan l-a refuzat
Spynews
Mai există șanse de împăcare între Yamato Zaharia și Ema Karter?! Luptătorul, dispus să accepte că ea este actriță în filmele pentru adulți
Spynews
Modul brutal în care au fost ucise Denisa și Delia, în Constanța. Ce s-a descoperit după necropsie. Cum ar fi acționat ”Șacalul”
Evz.ro
Pensiile recalculate greșit. Se mai dau banii? Anunțul oficial
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Ce mesaj i-a transmis soacra Anei Maria Vasiliu nurorii sale, chiar înainte să fie găsită fără suflare. Ți se face pielea de găină! 😲
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Ce arată necropsiile în cazul tinerelor ucise de „Șacalul”. Denisa și Delia au avut parte de o moarte cumplită
Capital.ro
Simona Halep, în culmea fericirii. Imaginea postată de sportivă: ,,Împlinită ești”(FOTO)
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu pas
substantial.ro
România avansează în atragerea fondurilor europene: Proiecte suplimentare de finanțare aprobate
MediaFlux
CUTREMUR în SUA în ALEGERILE PREZIDENȚIALE! S-a aflat după DEZBATERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...