„Victor Ponta nu reuşeste să-i convingă pe liderii europeni”. Aşa titrează Le Monde articolul despre discuţiile de la Bruxelles, publicaţia franceză făcând o trecere în revistă a discuţiilor pe care prim-ministrul României le-a avut cu preşedintele Parlamentului European şi cu preşedintele Comisiei Europene.
Ajutat de un influent birou de lobby bruxelez, liderul social-democrat s-a întâlnit pe rând, în afară de jurnalişti, cu preşedintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz, liderul eurodeputaţilor socialişti Serghei Stanişev, preşedintele permanent al Consiliului European Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso, precizează cotidianul francez.
După întâlnirea cu Barroso, acesta şi-a exprimat „preocupările serioase” faţă de evenimentele recente din România, iar Van Rompuy s-a exprimat în termeni asemănători evocând necesitatea respectării „principiilor fundamentale pe care se bazează Uniunea”.
„Premierul le-a ţinut acelaşi discurs tuturor interlocutorilor săi, pe care se pare că i-a convins mai mult sau mai puţin”, comentează, de la Bruxelles, autorul acestui material, Jean-Pierre Stroobants, precizând că Ponta şi-a anunţat voinţa de a se plia asupra cererilor Bruxelles-ului şi de a acţiona „imediat”, dacă deciziile sale, mai ales cea privind destituirea şefului statului, rivalul său de centru-dreapta Traian Băsescu, „nu ar corespunde criteriilor europene”.
„Însă legătura evidentă stabilită între ceea ce se petrece la Bucureşti şi dosarul aderării României la Spaţiul Schengen este cea care, fără îndoială, l-a iritat cel mai mult pe liderul coaliţiei române”, apreciază Stroobants. „Adăpostite în spatele Olandei, statul (UE) cel mai ostil aderării României şi Bulgariei (la Schengen), mai multe capitale nu sunt, într-adevăr, (tocmai) nemulţumite de ultimele evenimete”, continuă el.
La rându-i, Washington Post precizează că un oficial al UE l-a presat pe şeful executivului să dea socoteală despre certurile politice de la Bucureşti.
Şi presa spaniolă a urmărit întâlnirea premierului cu preşedintele Comisiei Europene. El Pais notează că „UE vrea mai multă democraţie de la România” şi că Jose Manuel Barroso l-a trimis acasă pe premier cu o listă de urgenţe.
Mai mult, BBC scrie că preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a cerut lui Ponta să protejeze independenţa juridică a ţării. Oficialul european s-a arătat profund înjrijorat de tensiunile politice . Acelaşi lucru precizează şi Deutche Welle. Jurnaliştii germani spun că Rompuy vrea cât mai repede ca premierul Ponta să aplice schimbările cerute de UE.