Bacalaureat fără 900 de absolvenţi, în Arad

Un număr de 3064 de candidați arădeni s-au înscris pentru a participa la examenul de bacalaureat, dar numai 2511 sunt din promoția actuală, în condițiile în care în prezent sunt înscriși în ultimul an de liceu 3.381 de elevi. Rezultă că aproape 900 de elevi nu s-au înscris la probe, iar motivele sunt diverse.
Iulian Tudor
30 mai 2017, 08:22
Bacalaureat fără 900 de absolvenţi, în Arad

„Mulți dintre elevii care nu participă la această sesiune a bacalaureatului nu au situaţiile încheiate. Alții au probleme personale, pleacă din țară, ori sunt bolnavi. Există și categoria celor care nu sunt interesați să obțină diploma de bacalaureat sau nu se simt pegătiți în acest moment pentru examene”, a declarat, luni, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Arad, Laura Nădăban.

Citește și BACALAUREAT 2017 EDU.RO: Peste 200 de olimpicii dau examen la Ploieşti. CALENDAR BAC 2017

Taxă la a treia încercare

În timp ce mai mult de un sfert dintre elevii din ultimul an de liceu vor lipsi de la bacalaureat, 548 de absolvenți de liceu din promoții anterioare s-au înscris pentru susținerea examenului. Unii dintre aceştia vor trebui să plătească o taxă de 240 de lei, dacă participă la toate probele, dar numai în cazul în care sunt cel puțin la a treia încercare de a promova bacalaureatul. Dacă vor participa la unele probe, vor plăti câte 30 de lei pentru competențe și 50 de lei pentru examenele scrise.

11 centre în patru orașe

Examenul de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2017, va începe în data de 6 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

În județul Arad, s-au înființat 11 centre de examinare, la licee din municipiul Arad și orașele Chișineu-Criș, Ineu și Sebiș. Centrul zonal de evaluare a fost înființat în cadrul Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți