Sute de oameni au stat la coadă, marţi, ore în şir, la direcţiile de paşapoarte, ca sa isi obtina sau sa-si schimbe documentele. În tot acest timp, prefectura a decis să lucreze timp de 4 ore, doar cu jumătate din personal. Culmea, doar 3 din cele 6 ghişee care ar fi trebuit să le prelucreze cererile s-au deschis la ora 8 şi jumatate.
Si fotbalistul Cristian Chivu şi-a încercat norocul la coada la paşapoarte. A descoperit că are 200 de persoane în faţă şi s-a plâns că pierde avionul. „Cred ca mai am de stat vreo 3 ore. Din şase ghişee functionează doar trei la ora asta. Se merge greu, abia suntem la nr 60. As avea avion sa ma intorc la Milano la ora 1, dar nu cred ca il mai prind”, a spus Chivu la stirileprotv.ro.