În perioada martie 2016 — martie 2017, cea mai mare cotă de piață a fost înregistrată de categoria Lifestyle OTC, de 22,6%, în timp ce în primele trei luni ale anului 2017 medicamentele fără prescripție medicală din categoria răceală, gripă și alergii s-au poziționat în topul vânzărilor, cu o cotă de piață de 27,4%, ca urmare a sezonalității afecțiunilor vizate, conform datelor Cegedim.
„Segmentul de piață OTC din România, incluzând medicamentele fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, a înregistrat în primele trei luni ale anului 2017 o creștere de 22% față de aceeași perioadă a anului trecut (…) Cu o valoare de 780,3 de milioane de lei în perioada amintită, acest segment continuă trendul ascendent din ultimii ani, în contextul creșterii totale a pieței farmaceutice din România”, se menționează în studiul citat.
La nivel european, conform datelor furnizate de AESGP, valoarea socială și economică a îngrijirii personale se datorează faptului că oamenii auto-gestionează probleme uzuale de sănătate, intervenția din partea profesioniștilor din domeniul sănătății fiind minimă, ceea ce aduce sistemelor de sănătate europene economii de peste 1,6 miliarde de euro, notează realizatorii cercetării de specialitate.
Citește și Noi medicamente introduse pe lista compensatelor şi gratuitelor