Departamentul de Stat va notifica Congresul privind vânzările de arme către Arabia Saudită

Secretarul de stat american Rex Tillerson a autorizat Departamentul de Stat să notifice Congresul Statelor Unite în legătură cu vânzarea de rachete ghidate cu precizie ridicată către Arabia Saudită pentru a fi utilizate în campania militară din Yemen, a anunțat marți un diplomat american de rang înalt, citat de Reuters.
Filip Stan
31 mai 2017, 08:49

Notificarea este unul dintre ultimii pași în procesul vânzării de arme și presupune un răgaz de 30 de zile în care membrii Congresului să încerce să adopte legislația pentru a opri orice vânzare în acest domeniu.

Săptămâna trecută, congresmenii au introdus un proiect legislativ în încercarea de a bloca vânzări de arme de 500 de milioane de dolari către Arabia Saudită, printre care rachete ghidate cu precizie ridicată și alte arme ofensive.

Un anunț privind acest contract era așteptat în luna martie, dar obiecțiile din partea majorității congresmenilor democrați și a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului au determinat Washingtonul să-i ceară Arabiei Saudite să se angajeze că va ameliora procedurile tehnice de țintire astfel încât să se minimizeze numărul victimelor civile.

Întrebat marți dacă saudiții au adoptat măsuri specifice pentru a îmbunătăți aceste proceduri, asistentul pentru problemele Orientului Mijlociu al secretarului de stat american, Stuart Jones, nu a răspuns direct: ''Există o sursă continuă de conversație între noi. Încercăm constant să îmbunătățim acest proces''.

În războiul civil din Yemen se confruntă rebelii Houthi, susținuți de Iran, și forțele guvernamentale saudite, sprijinite de o coaliție arabă condusă de Arabia Saudită. Aproximativ 4.800 de civili au fost uciși în Yemen începând din martie 2015, a anunțat ONU în urmă cu două luni.

În vizita sa din 21-22 mai în Arabia Saudită, unde a participat la un summit regional, președintele american Donald Trump a fost bine primit de liderii arabi din zona Golfului, care doresc să reducă influența Teheranului în regiune, un angajament pe care ei nu l-au primit în timpul administrației Obama, notează Reuters.

Citeşte şi Marea schismă din Europa: Merkel anunţă vremea separării de SUA, iar Estul se îndepărtează de UE prin subminarea statului de drept

În intervențiile sale de la Riad, Trump nu a făcut nicio mențiune la abuzurile la adresa drepturilor omului din Arabia Saudită, atitudine criticată atât de către democrați, cât și de către republicani în Congres.

''Faptul că acest lucru (abuzurile saudite în domeniul drepturilor omului) nu a fost menționat în discurs nu înseamnă că el nu face parte din dialogul bilateral. Prin desfășurarea acestor conversații în mod direct și ținerea lor departe de dezbaterea publică, vom fi mai eficienți'', a precizat Stuart Jones.

Săptămâna trecută, secretarul de stat american a declarat că 'partea centrală' a întâlnirilor lui Donald Trump cu oficialii saudiți nu a reprezentat-o problema drepturilor omului în Arabia Saudită, ci lupta contra terorismului.

Notificarea este unul dintre ultimii pași în procesul vânzării de arme și presupune un răgaz de 30 de zile în care membrii Congresului să încerce să adopte legislația pentru a opri orice vânzare în acest domeniu.

Săptămâna trecută, congresmenii au introdus un proiect legislativ în încercarea de a bloca vânzări de arme de 500 de milioane de dolari către Arabia Saudită, printre care rachete ghidate cu precizie ridicată și alte arme ofensive.

Un anunț privind acest contract era așteptat în luna martie, dar obiecțiile din partea majorității congresmenilor democrați și a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului au determinat Washingtonul să-i ceară Arabiei Saudite să se angajeze că va ameliora procedurile tehnice de țintire astfel încât să se minimizeze numărul victimelor civile.

Întrebat marți dacă saudiții au adoptat măsuri specifice pentru a îmbunătăți aceste proceduri, asistentul pentru problemele Orientului Mijlociu al secretarului de stat american, Stuart Jones, nu a răspuns direct: ”Există o sursă continuă de conversație între noi. Încercăm constant să îmbunătățim acest proces”.

În războiul civil din Yemen se confruntă rebelii Houthi, susținuți de Iran, și forțele guvernamentale saudite, sprijinite de o coaliție arabă condusă de Arabia Saudită. Aproximativ 4.800 de civili au fost uciși în Yemen începând din martie 2015, a anunțat ONU în urmă cu două luni.

În vizita sa din 21-22 mai în Arabia Saudită, unde a participat la un summit regional, președintele american Donald Trump a fost bine primit de liderii arabi din zona Golfului, care doresc să reducă influența Teheranului în regiune, un angajament pe care ei nu l-au primit în timpul administrației Obama, notează Reuters.

Citeşte şi Marea schismă din Europa: Merkel anunţă vremea separării de SUA, iar Estul se îndepărtează de UE prin subminarea statului de drept

În intervențiile sale de la Riad, Trump nu a făcut nicio mențiune la abuzurile la adresa drepturilor omului din Arabia Saudită, atitudine criticată atât de către democrați, cât și de către republicani în Congres.

”Faptul că acest lucru (abuzurile saudite în domeniul drepturilor omului) nu a fost menționat în discurs nu înseamnă că el nu face parte din dialogul bilateral. Prin desfășurarea acestor conversații în mod direct și ținerea lor departe de dezbaterea publică, vom fi mai eficienți”, a precizat Stuart Jones.

Săptămâna trecută, secretarul de stat american a declarat că ‘partea centrală’ a întâlnirilor lui Donald Trump cu oficialii saudiți nu a reprezentat-o problema drepturilor omului în Arabia Saudită, ci lupta contra terorismului.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Permisul de conducere obligatoriu pentru a conduce un triciclu. E lege în România
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Șoșoacă o bate pe Simona Halep. A făcut înconjurul lumii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
ȘOCANT! Criminalul din Vaslui, care și-a băgat victima în valiză, a mai comis o crima. Audierile au scos la iveală detalii macabre
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Doliu în lumea filmului! Bob Newhart, actorul din „Elf” și „The Big Bang Theory” s-a stins din viață la 94 de ani
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Joe Biden se simte bine după infectarea cu Covid-19, conform medicului de la Casa Albă
MediaFlux
Se dau 250 de lei de STAT! Vezi dacă te ÎNCADREZI
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'