Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), din cei 150.725 de absolvenţi ai claselor a VIII-a care au completat opţiuni, 150.219 au fost repartizaţi în licee.
În urma acestei etape de repartizare au rămas neocupate, la nivel naţional, 29.479 de locuri în licee.
Conform ierarhiei alcătuite după ultima medie de admitere, pe primul loc se află Colegiul Naţional Sf. Sava” din Capitală, care, la specializarea Matematică-Informatică, a avut ultima medie 9,93.
Pe locul 2 se află Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, unde, tot la Matematică-Informatică, ultima medie de repartizare a fost 9,92.
Pe locurile următoare sunt Colegiul „Fraţii Buzeşti” din Craiova (9,91), Colegiul „Vasile Alecsandri” Galaţi (9,91), Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj Napoca (9,77), Colegiul „Gh. M. Murgoci” Brăila (9,76), Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa (9,76) şi Colegiul „Petru Rareş” Suceava (9,74).
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012-2013, sunt afişate pe site-ul http://admitere.edu.ro.
Ulterior, listele cu absolvenţii repartizaţi şi cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti vor fi afişate şi în unităţile de învăţământ gimnazial (termen limită: 15 iulie), respectiv în fiecare unitate de învăţământ liceal (termen limită: 16 iulie).