„Solicit public premierului Grindeanu să nu emită vreo hotărâre de guvern cu privire la aşa-zisa „desecretizare” a arhivei SIPA, iar dacă a făcut-o deja, să nu o trimită la Monitorul Oficial. Este inadmisibil ca ministrul Justiţiei Tudorel Toader să propună o hot-râre de guvern cu privire la soarta acestei arhive fără să se consulte în prealabil cu magistraţii şi fără ca această hotărâre de guvern să fie supusă dezbaterii publice”, scrie Gîrbovan pe contul său de Facebook, subliniind că HG nu a fost pe agenda publică şi că este inadmisibil să fie emis „cu o totală lipsă de transparenţă”
Ea susţine că fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună „a minţit opinia publică când a spus că din 2006 nu s-a intrat în această arhivă”.
„Tot ea a spus că anumite documente cu „interes operativ” vor fi transmise la servicii, ceea ce este inadmisibil”, aminteşte preşedintele UNJR, arată News.ro.
În opinia sa, ministrul Justiţiei Tudorel Toader trebuie să facă publice – aşa cum a promis – „toate rapoartele, ordinele, procesele verbale şi orice alte înscrisuri există cu privire la această arhivă”.
Dana Gîrbovan consideră cvă „de peste 12 ani s-a minţit public în legătură cu această arhivă şi toţi românii trebuie să ştie adevărul în legătură cu ea”.
„După ce aflăm ce s-a întâmplat în toţi aceşti ani cu această arhivă vom discuta despre ce să facem cu ea”, conchide magistratul.
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată Hotărârea pentru desecretizarea arhivei SIPA, punct care se află pe ordinea de zi suplimentară. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că prin acest act normativ se propune desecretizarea arhivei SIPA şi a celor două rapoarte întocmite de către comisiile care au lucrat în arhivă în 2008, fiecare categorie de informaţie fiind tratată „în mod adecvat”.