Preşedintele UNJR Dana Gîrbovan a calificat drept desconsiderare a colaborării oneste afirmaţia ministrului Justiţiei Tudorel Toader conform căreia HG privind desecretizarea arhivei SIPA a fost pe site-ul instituţiei încă din mandatul Ralucăi Prună şi că astfel s-ar fi parcurs toate etapele de transparenţă. De asemenea, spune că, dacă HG este de fapt proiectul lui Prună, e bazată pe dezinformări şi neadevăruri.
Postarea este cea de a doua a preşedintelui UNJR pe tema HG privind arhiva SIPA. În prima aceasta reclama tocmai faptul că magistraţii nu au fost consultaţi pe tema actului normativ şi cerea premierului să nu-l promoveze sau să nu îl publice în Monitorul Oficial. De altfel, Dana Gîrbovan reiterează solicitarea adresată premierului de a nu trimite spre publicare în Monitorul Oficial hotărârea de guvern. Cere să revină asupra acesteia şi să-i solicite ministrului Justiţiei să publice absolut toate rapoarte, procesele verbale, ordinele şi orice alte înscrisuri care au legătură cu această arhivă.
„Domnule prim-ministru Sorin Grindeanu, afirmaţiile ministrului justiţiei Tudorel Toader din conferinţa de presă din data de 31 mai, potrivit cărora hotărârea de guvern pe care aţi adoptat-o azi privind „desecretizarea” arhivei SIPA a fost pe site încă de pe timpul ministrului Raluca Prună, iar prin aceasta s-ar fi parcurs etapele de transparenţă, este o sfidare la adresa magistraţilor şi o desconsiderare a colaborării oneste, bazată pe bună credinţa şi transparenţă între Ministerul justiţiei şi corpul magistraţilor. Ministrul justiţiei din 2016, doamna Raluca Prună, şi-a fundamentat acea propunere de hotărâre de guvern pe o serie de dezinformări şi neadevăruri. Una dintre acele dezinformări publice spuse de minstrul de atunci a fost că în acea arhivă nu s-a intrat din 2006. Zilele acestea am aflat că s-a intrat, încă în repetate rânduri”, scrie Dana Gîrbovan pe Facebook
Ea mai enumeră ca neadevăr spune de Raluca Prună şi faptul că aceasta a spus că arhiva SIPA nu a fost inventariată deloc, dovedindu-se că a fost inventariată în repetate rânduri.
„Dacă hotărârea pe care aţi adoptat-o azi are la bază proiectul de hotărâre al ministrului Raluca Prună, aşa cum a spus ministrul Toader, înseamnă că e bazată pe neadevăruri şi dezinformări”, spune Dana Gîrbovan, care critică şi componenţa comisiei care va inventaria arhiva, formată dn persoane aflate sub control politic. Ea consideră că astfel ahiva riscă să devină din nou o armă de şantaj.