Un autoturism în care se aflau 5 tineri, dintre care patru erau frați, iar celălalt verișor, a fost lovit de un tren Regio care mergea la Sărmășel. Maşina a ajuns sub locomotivă, salvatorii fiind nevoiți să taie mașina în bucăți pentru a elibera calea ferată. În urma impactului, trei dintre tineri au decedat pe loc. Este vorba despre șoferița de 19 ani, sora sa de 14 ani și verișorul lor de 19 ani.
La spital a ajuns fratele șoferiței, de 20 de ani, care, la scurt timp s-a stins și el. Singura care supraviețuise era Cosmina, o fetiță de 12 ani. Un elicopter SMURD a așteptat mai bine de o oră pentru ca fata să fie stabilizată și transportată la o clinică de specialitate din Târgu Mureș. Încă de când i-au văzut rănile grave, medicii au fost rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Cu câteva ore înainte de a sfârşi spulberat de tren, Darius, băiatul de 20 de ani, a făcut un gest prin care şi-a presimţit parcă sfârşitul. Joi în jurul orei 9:00, Darius a distribuit pe Facebook un mesaj emoţionant. Scenariul prezintă o fată care îi povesteşte mamei sale ultimele sale clipe de după un grav accident rutier provocat de un şofer beat.
„Mama, am iesit cu prietenii mei si am mers la o petrecere. Si mi-am amintit cuvintele tale: Sa nu beau. M-ai rugat chiar fiindca trebuia sa conduc. Asa ca am baut doar racoritoare. Am fost mandra de mine, fiindca ti-am ascultat sfatul. In comparatie cu ceilalti prieteni am facut alegerea cea buna. Sfatul tau a fost corect. Cand s-a terminat petrecerea, toti si-au luat masina fara insa sa fie in masura sa conduca in siguranta… Eu insa eram sigura ca sunt constienta. Nu puteam, mama, sa-mi inchipui ce urma. Acum sunt culcata pe asfalt si aud politistul vorbind… Sangele meu e peste tot pe asfalt si eu incerc din toate puterile sa nu plang! Aud doctorii spunand ca nu voi reusi sa supravietuiesc… Sunt sigura ca celalalt copil care conducea nu si-a dat seama cat de repede gonea… In concluzie, el se hotaraste sa bea si eu trebuia acum sa mor… De ce fac asta,mama? Daca stiu ca vor distruge vieti…?! Durerea pe care o simt este ca si cand m-ar intepa mii de cutite. Spune-i sorei mele sa nu se teama si lui tata sa fie puternic. Cineva trebuia sa-i spuna acestui copil ca nu trebuia sa bea daca conduce. Poate daca ai lui ii spuneau, asa cum ai facut si tu, acum ar fi fost in viata… Respiratia mea se face din ce in ce mai slaba… si incepe sa-mi fie frica, mamaaaa!!! Acestea sunt ultimile mele clipe si sunt atat de disperata! As vrea atat de mult sa te imbratisez si sa iti spun ca te iubesc… Te iubesc mult, mama… Adio…”, este mesajul distribuit de Darius.
Vecinii familiei care şi-a pierdut dintr-o dată 4 copii sunt şocaţi de cele întâmplate.
„Erau niste copii foarte linistiti, salutau pe toata lumea. Toata lumea a plans, am strigat in hohote, nu mi-a venit sa cred asa ceva. Durere foarte mare, o durere ce nu se poate exprima”
Cei patru fraţi mai aveau acasă alţi 5 fraţi, cel mai mic având puţin peste un an. Vecinii spun că mama celor 9 copii a leşinat cand a auzit teribila veste.
Trecerea de cale ferată unde a avut loc tragedia era semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, dar nu era prevazută cu barieră.
Accidentul a avut loc în comuna Viişoara. La trecerea la nivel cu calea ferată, maşina în care se aflau cei 5 tineri, care plecaseră să-şi viziteze bunica, a fost lovită în plin de tren. Autoturismul, condus de tânăra de 19 ani, a fost târât de locomotivă 200 de metri.
Cei 4 fraţi vor fi înmormântaţi în satul bunicilor, la Negrileşti.