Toate aceste sume sunt incluse în costul asigurărilor vândute șoferilor din România. Fondul BAAR, mai cunoscut ca fondul Carte Verde, este alimentat din cotizațiile firmelor de asigurare care vând RCA (2,5% din primele brute subscrise), acestea recuperându-și integral banii de la șoferii din România, în contextul în care contribuția la BAAR este parte din formula de calcul a tarifelor.
Potrivit unor surse oficiale, peste 70% din sumele care au fost achitate sau urmează să fie achitate în contul falimentelor provin de la FGA. La rândul său, Fondul de Garantare este finanțat, indirect, tot de către clienți care, și în acest caz, acoperă integral contribuțiile asigurătorilor (1% din prime pentru asigurări generale și 0,4% pentru cele de viață).
FGA despăgubește toți creditorii de asigurare ai firmelor falimentare, fie că sunt clienți sau terți păgubiți, în limita a 100.000 de euro per contract.
Pe de altă parte, pentru daune mai mari de 500.000 de euro, Biroul Carte Verde a încheiat contracte de reasigurare pe portofoliile celor două firme falimentare.
În aceste condiții, BAAR va achita din fonduri proprii doar daunele cu valori între 100.000 de euro (limita impusă FGA) și 500.000 de euro (valoarea minimă a daunei prevăzută în contractele cu reasigurătorii), scrie profit.ro.
Din reasigurare, afirmă sursele citate, BAAR încasează aproximativ 7-8 milioane de euro, adică sub 10% din cei de 90 de milioane de euro care vor fi plătiți, potrivit lui Mădălin Roșu, președintele BAAR, în contul falimentelor Astra și Carpatica.
Disponibilitățile BAAR ajunseseră la un nivel de avarie în contextul celor două mari falimente, însă una dintre prevederile incluse în OUG 54/2016, care plafona și tarifele RCA, a avut un efectiv pozitiv pentru instituție.
Fondul pentru Victimele Străzii (FPVS) a fost transformat în Direcție a BAAR și, prin urmare, disponibilitățile sale au ajuns în fondul Carte Verde. FPVS a venit cu peste 30 de milioane de euro, în condițiile în care BAAR mai dispunea doar de circa 6 milioane de euro, de peste trei ori mai puțin decât înainte de falimentele Astra și Carpatica.