Poliţia britanică a făcut publice numele şi fotografiile a doi terorişti, Khuram Butt şi Rachid Redouane

Poliţia metropolitană a dat publicităţii, luni, numele şi fotografia celor doi atacatori. Numele celui de-al treilea terorist nu a fost făcut cunoscut încă. Cei doi atacatori se numesc Khuram Shazad Butt şi Rachid Redouane.
Sânziana Stancu
05 iun. 2017, 17:41
Poliţia britanică a făcut publice numele şi fotografiile a doi terorişti, Khuram Butt şi Rachid Redouane

Cei doi terorişti au fost ucişi de către forţele de securitate în atacul de pe London Bridge şi din Borough Market, sâmbătă.

Ei erau Khuram Shazad Butt şi Rachid Redouane, ambii din estul Londrei. Ei sunt suspecţii principali în atacul de la Londra.

Poliţia face în prezent verificările necesare pentru identificarea lor oficială, se mai arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Metropolitane.

Butt, în vârstă de 27 de ani, cetăţean britanic născut în Pakistan. Reduan, în vârstă de 30 de ani, cunoscut şi ca Rachid Elkhdar, s-a declarat ca fiind şi de origine marocană, şi libiană, potrivit poliţiei.

Autorităţile britanice încearcă să stabilească şi identitatea celui de-al treilea atacator. Toţi trei au fost împuşcaţi mortal de către ofiţerii londonezi după numai 8 minute de la atacul de sâmbătă. 

Şapte persoane au murit şi 48 au fost rănite în cel de-al treilea atac produs în Marea Britanie, în numai câteva luni.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce conțin, de fapt, iaurturile Danone și Danonino. Mulți români le dau copiilor, dar puțini se uită pe etichetă
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Show-ul verii de pe Netflix. Deja a cucerit publicul
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Ce a apărut pe pagina de Facebook a lui Andrei Versace, după ce a murit. Ce probleme grave ar fi avut
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Anca Şelariu, românca din echipajul NASA, a trăit un an într-o capsulă care simulează condiţiile de pe Marte
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'