Preşedintele Iohannis va sărbători la Sibiu împlinirea a zece ani de când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană

Împlinirea a zece ani de când municipiul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu Luxembourg va fi celebrată în 17 iunie, la Sibiu, printr-o serie de manifestări la care vor participa şeful statului, Klaus Iohannis, dar şi reprezentanţi de rang înalt din Luxembourg. Din program face parte, cu siguranţă, vizionarea unuia dintre spectacolele care se joacă în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu.
Romania TV
07 iun. 2017, 10:54
Preşedintele Iohannis va sărbători la Sibiu împlinirea a zece ani de când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană

Surse oficiale au declarat, pentru News.ro, că în 17 iunie va avea loc la Sibiu sărbătorirea a zece ani de când municipiul şi Luxembourg au împărţit titlul de Capitală Culturală Europeană.

Deşi manifestarea este organizată de către Administraţia Prezidenţială care nu a făcut public deocamdată programul, pe durata ceremoniilor vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii tuturor instituţiilor care au fost implicate în derularea programului respectiv, declaraţii de presă comune, dar şi participarea la diferite evenimente publice din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Directorul FITS, Constantin Chiriac, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre programul de la Sibiu al preşedintelui şi a precizat că, deşi nu este cel care va organiza evenimentul de celebrare a celor zece ani, cunoaşte că şeful statului va urmări unul dintre spectacolele de teatru.

„Aniversăm zece ani de Capitală Culturală Europeană pentru că Sibiu şi Luxemburg au schimbat percepţia a ceea ce înseamnă acest program al Comisiei Europene. Dacă an de an sunt două oraşe din două ţări diferite şi, de obicei, în timpul aniversării e o cooperare, apoi se cam duce de râpă şi după ani dispare, ei bine, Sibiul şi Luxemburgul au arătat că de-a lungul timpului cooperarea a crescut. Anul acesta avem mai multe activităţi împreună decât am avut în 2007. Este foarte important că va fi preşedintele României acasă, la Sibiu, de unde a plecat. Vor fi multe acţiuni în data de 17, în mod cert va fi prezent la spectacolul «Şefele» al Teatrului din Esch. Bănuiesc că organizatorii vor oferi un program cu tot ceea ce se întâmplă. Vor fi şi nişte distincţii acordate, un dialog pentru viitorul relaţiilor, dar, aşa cum spuneam, nu noi suntem organizatorii”, a declarat Constantin Chiriac.

Municipiul Sibiu a deţinut, în 2007, titlul de Capitală Culturală Europeană alături de Luxembourg, fiind, până în prezent, singurul otraş din România care a organizat astfel de programe sub egida Comisiei Europene.

În perioada respectivă, Klaus Iohannis era primar al municipiului Sibiu, care a atras peste un milion de turişti într-un singur an, majoritatea venind pentru evenimentele culturale, sportive şi diplomatice care au avut loc.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
De ce se spune ”alo” atunci când răspunzi la telefon. Ce înseamnă acest cuvânt, de fapt și cine l-a inventat
Capital.ro
Devine ilegal pe TikTok. Decizia Guvernului României. Se șterge neapărat în 5 ore
Playtech.ro
Reacția unei turiste din Germania după ce a vizitat România pentru prima dată: ”Nu mă așteptam la...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Cum a ajuns o româncă din Germania să fie angajată la BMW. Povestea ei a devenit virală pe Internet: „M-au sunat a doua zi”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Țigările se schimbă complet. Mai rău decât dacă le-ar interzice...
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Dan Capatos îl atacă puternic pe manelistul Liviu Guță! L-a și dat de gol în legătură cu o agresiune comisă: Făceai pușcărie, ca un prost ce ești
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. S-a găsit acum dovada. Anunț final din SUA
StirileBZI
Apar noile cărți de identitate cu cip, în 2025! Când vor intra românii în posesia noilor buletine
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
A născut în Parcul Tei, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Marcel Ciolacu amenință cu excluderea lui Victor Ponta din PSD dacă va candida la prezidențiale
MediaFlux
SE RUPE COALIȚIA? RĂSTURNARE TOTALĂ în POLITICĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lamborghini Huracan, scos la licitație la jumătate de preț. De ce este atât de ieftin bolidul de lux