BAC 2017: Cele mai populare metode de COPIAT la examene

Absolvenţii de clasa a XII-a se pregătesc de Bac. Ca în fiecare an, unii liceeni s-au pregătit temeinic pentru examene, în vreme ce alţii, mai puţini studioşi, se lasă în baza "metodelor ajutătoare", adică pe copiat, iar de idei nu duc lipsă. Vezi mai jos la ce metode de copiat apelează tinerii.
BAC 2017: Cele mai populare metode de COPIAT la examene

Metoda cu pixul bluetooth Poate fi folosit atât la scris, cât şi pentru ascultarea prietenului care dictează rezolvarea subiectelor.

Metoda cu ceasul. Gadgetul este un ceas CSM, iar pe ecranul lui se poate citi un text scris dinainte. Totodată, la el se poate şi asculta mesajul transmis de un interlocutor din afară, tot prin intermediul unor căşti.

Metoda cu telefonul mobil. Aceasta este cea mai utilizată metoda în ziua de astăzi.

Colegul din faţă/stânga/dreapta. Pentru această metodă e nevoie de două persoane, dintre care una trebuie neapărat să mai şi înveţe.

Scrisul în palmă, pe bancă, pe picior, pe încălţăminte. 

Copiuţele de pe talpa pantofului sunt una dintre cele mai sigure metode, cu cel mai mic risc de a fi prins.

Înainte de examen, iti lipesti fituica de talpa piciorului, dar nu cu lipici, ci tragi peste ea un scoci. Scoci-ul are două roluri: sa-ti tina fituica lipita de pantof si sa nu ti se murdareasca fituica cand mergi cu ea pe pantof. Important este să lipeşti bine fiţuica de pantof ca să nu se desprindă. In timpul examenului stai picior peste picior si vei putea vedea ce scrie pe fituici.

În combinatie cu metoda asta este fituica la ciorap.

Metoda cu pixul cu ultraviolete. Aceasta este o tehnică de copiat care necesită, pe lângă pixul cu ultraviolete, o pereche de ochelari cu care să se poată observa scrisul. În cazul în care este soare în sală, această metodă este foarte eficientă.

Metoda cu handsfree. În acest caz e nevoie de două persoane, cel care dictează şi cel care merge la examen. Sau poți alege varianta updatată „microhandsfree prin bluetooth” care se pune în ureche, pe timpan, un pic riscantă din punct de vedere medical, deoarece cipul poate rămâne în ureche.

Mersul la toaletă, un şiretlic la care apelează mai ales studenţii care doar vor să îşi amintească unele informaţii.

Copiatul din copiuțe, cărţi, cursuri. Este cea mai populară şi cea mai veche metodă de copiat şi necesită multă vigilenţă din partea celor care o folosesc şi bunăvoinţă din partea profesorilor.

Copiuţele din interiorul pixului

Ideea la aceasta metoda este sa ascunzi complet o copiuta in interiorul unui pix.

Zgâriate. Această metoda de copiat necesită o muncă foarte laborioasă în ziua dinaintea examenului. Este utilizată urma lăsată de pix în urma copierii cursurilor. Este o metoda folosită de elevii și studenţii cu vederea foarte bună, dar şi cu o răbdare pe măsură.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Ce să pui în detergentul de rufe ca să fie mai eficient. Ingredientul secret care face minuni pentru petele de pe haine
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la prezidențiale! Cu cine va fi înlocuit? Scenariu BOMBĂ
Playtech.ro
Amenzi de până la 60.000 de lei pentru românii de la curte. Ce greșeală banală îi poate costa scump
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Ultima masă de „23 August” a dictatorilor și invitaților lor. „Adevărul”: „Vedeți cum acești criminali se ghiftuiau în toate ocaziile”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Trei semne zodiacale care își trec peste provocări pe 15 ianuarie
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict final pentru Călin Georgescu: Deciziile sau hotărârile CCR sunt obligatorii și definitive
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
Un bărbat din Olt, aproape de moarte după o zgârietură de pisică
MediaFlux
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial