Nea Sfia Pantelie, candidatul ALDE la postul de primar al comunei, pare să ştie tot ce mişcă în Jilava.
Reporter: Au început deja să umble cu bani?
Pantelie: Da. Mereu s-a umblat! Ilie ăla! Dar ca să faci asta trebuie să ai spate! Adică cineva să-ţi dea curaj: „Băi, eu răspund!”
Reporter: Păi şi Ilie de la ce partid e?
Pantelie: De la PNL!
Reporter: Păi şi ăştia de unde dau bani?
Pantelie: A avut contractul cu Primăria, Ilie! Şi a luat miliarde de-aici! De exemplu, într-un an de zile cam trei miliarde a luat!
Reporter: Ăla cu vidanjele?
Pantelie: Da, domnule, da! Are hotel la mare.
Localnicii spun că firma de vidanjare a lui Petre Ilie, candidatul liberal la funcţia de primar, a lucrat mână-n mână cu Mladin, fostul primar penal al comunei.
Candidatul liberal Elefterie Ilie Petre, prieten cu Mladin Adrian şi tovarăş de fapte penale cu Mladin care e la pârnaie acum, au furat sute de milioane, miliarde de lei din bugetul local făcând procese verbale de recepţie false, contracte de prestări de servicii false în care au atestat în fals că ei au spălat canalizările, că ei au desfundat dopurile. Nici acum nu e gata nici 50 la sută din canalizare.
Oamenii spun că jaful pe bani publici petrecut în ultimii ani în Jilava i-a condamnat pe localnici să trăiască mai rău ca la ţară.
„S-au furat din bugetul local peste 20 de milioane de euro! Oamenii sunt disperaţi în comuna Jilava! Sunt la 5 kilometri de Intercontinental, de Guvernul României, şi uitaţi-vă şi diumneavoastră: nu au instalaţie de canalizare după ce bandiţii din comuna Jilava, inclusiv acest Elefterie cu vidanjele lui au furat peste 20 de milioane de euro ca să facă această instalaţie de canalizare! O ruşine! Un râs!”, spune un localnic.
Contactat de jurnalişti, candidatul liberal la funcţia de primar al comunei Jilava a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc. La Jilava se organizează la sfârşitul săptămânii alegeri anticipate după ce fostul primar a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni de puşcărie într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.