Răzvan Cuc: Mi-am propus să monitorizez activitatea directorilor DRDP Timișoara și Craiova

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat, joi, un control pe câteva sectoare din rețeaua rețeaua de drumuri naționale din județul Mehedinți, pentru a verifica starea infrastructurii rutiere administrate de Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara și respectiv Craiova.
Filip Stan
08 iun. 2017, 15:22
Răzvan Cuc: Mi-am propus să monitorizez activitatea directorilor DRDP Timișoara și Craiova

„De fapt, mi-am propus să monitorizez activitatea directorilor acestora și să verific modul în care urmăresc lucrările de modernizare aflate în derulare. Pe DN 57, din Clisura Dunării, încă de la sfârșitul lunii mai, a început așternerea de covoare asfaltice pe programul de întreținere. S-au efectuat deja investiții pe 4,5 kilometri, până la jumătatea lunii iunie trebuind să fie executate și pe restul de 1,7 kilometri de carosabil”, a declarat Răzvan Cuc.

Potrivit acestuia, în baza programelor de lucrări planificate, pe drumul național DN 6, în sectorul Șimian, se va realiza, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor, un sens giratoriu, „pentru acest obiectiv existând asigurate resurse financiare în valoare de 1,5 milioane lei”.

„O prioritate pentru rețeaua de drumuri naționale din județul Mehedinți este și consolidarea tronsonului rutier Dealul Colibași al DN 67, unde, din cauza unor permanente alunecări de teren, carosabilul este avariat, situație care afectează desfășurarea în condiții normale a circulației rutiere”, a precizat ministrul Răzvan Cuc, conform Agerpres.

În context, el a arătat că „prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea, a formulat un raport de calamitate pentru zona afectată, motiv pentru care se vor grăbi procedurile legale de aprobare a lucrărilor, care se vor executa cât mai repede de DRDP Craiova”.

Ministrul Transporturilor a adăugat că, până la sfârșitul lunii iunie, va fi adjudecat un contract de proiectare a unor lucrări de consolidare a versanților situați de-a lungul DN 57 pentru a evita căderile de stânci.

Șeful Transporturilor a fost însoțit, în teren, de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și prefectul județului Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Zodiile care se îmbogățesc în septembrie. Vin bani mulți, moșteniri și măriri de salariu
Capital.ro
Elena Udrea suferă cumplit. Adrian Alexandrov a mărturisit tot adevărul: O mint!
Playtech.ro
Ce au descoperit niște tineri într-o pădure din Botoșani a alertat imediat autoritățile și...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Pățania unor români care și-au petrecut vacanța în Grecia. „Profită că nu înțelegem alfabetul lor”
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Cele mai capricioase zodii. Nimeni nu și-ar dori să intre în conflict cu ele
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Eric de la ”Insula iubirii”, în vacanță cu un transsexual! Scenariu șoc: a abandonat-o pe Cristina pentru ”Ken de
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Motivul incredibil pentru care un om a servit urșilor miere în boluri! A surprins tot momentul pe înregistrare
Capital.ro
Interdicție în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Răsturnare de situație în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
substantial.ro
Inundații masive pe litoral: Stațiunea Venus și Mangalia grav afectate
MediaFlux
Câți români NU VOR PRIMI CREȘTERI DE PENSII de la 1 ianuarie. Dezvăluiri despre "a doua recalculare"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...