Austria interzice purtarea vălului islamic în spaţii publice

Purtarea vălului islamic în spațiile publice va fi interzisă în Austria începând de la 1 octombrie, măsură pe care coaliția centristă aflată la putere a decis să o ia în fața progreselor extremei drepte.
Filip Stan
09 iun. 2017, 13:48
Austria interzice purtarea vălului islamic în spaţii publice

Interdicția, care se referă la vălul integral — burqa sau niqab — și funcționează deja în țări ca Franța, Belgia, Bulgaria, precum și în unele regiuni din Elveția, face parte din „legea integrării” votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancționată cu o amendă de până la 150 de euro.

Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunității musulmane, iar președintele țării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că „nu este o lege bună”.

„Aderăm la principiul unei societăți deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă”, a explicat la prezentarea proiectului coaliția la putere în Austria, respectiv social-democrații din SPOe și conservatorii din OeVP, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Parlamentul german le interzice purtarea vălului islamic integral angajatelor din instituţiile publice

Legea integrării mai prevede, între altele, obligația sa refugiații și solicitanții de azil să semneze un „contract de integrare” cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă și de educație civică și un bilanț al competențelor și pregătirii pentru integrarea profesională.

Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz a generat o controversă la începutul acestui an, propunând să se meargă și mai departe și să se interzică și portul vălului simplu (hijab, care nu acoperă fața) de către persoanele care ocupă funcții publice.

Kurz, politician în vârstă de 30 de ani, a preluat șefia conservatorilor luna trecută și a denunțat coaliția cu social-democrații la putere din 2007, determinând convocarea de alegeri anticipate care au fost stabilite pentru 15 octombrie, cu un an înainte de termenul prevăzut.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Laura Giurcanu și-a făcut de cap la mare. Influencerița se bucură de viața de femeie singură
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pericol în piețe! Legume și fructe contaminate cu pesticide periculoase pentru oameni
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Cel mai valoros schelet de dinozaur vândut vreodată atinge suma record de 44,6 milioane de dolari
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'