PROGNOZA METEO LA NOAPTE. În jumătatea de vest a țării, înnorările se vor extinde și accentua, iar în cea de est, cerul va fi variabil. Va ploua în Oltenia și în vestul Munteniei, local în Banat și vestul Transilvaniei, pe arii restrânse în Crișana și în Maramureș și doar izolat în restul teritoriului. Ploile, cu caracter de aversă, vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile minime vor avea valori de la 6…7 în depresiunile Carpaților Orientali, până la 18…19 grade pe litoral.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare. Trecător, vor fi condiții pentru averse, posibil și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14…15
grade în centrul orașului și în jurul a 12 grade, la periferie.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, ploi cu caracter de aversă, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor. Excepție vor face Moldova, Muntenia și Dobrogea, unde astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi la deal. Pe spații mici, va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și izolat 30 l/mp, cu
precădere în zonele montane. Regimul termic, apropiat de cel normal pentru această perioadă, va fi caracterizat de temperaturi maxime cuprinse între 22 și 28 de grade și minime, în general, între 8 și
17 grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale la această dată – maxima în jur de 27 de grade, iar minima de 13…15 grade.
PROGNOZA METEO LUNI. Vremea se va încălzi față de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar minimele între 10 și 19 grade, posibil ușor mai coborâte în
estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse, averse și descărcări electrice, mai ales pe parcursul zilei, îndeosebi la deal și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată, în timpul ploilor și în celelalte regiuni. Izolat,
cantitățile de apă mai pot fi însemnate și se mențin condiții de grindină.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
PROGNOZA METEO MARTI. Vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească, devenind local călduroasă, în special în regiunile vestice, sudice și de sud-est. În nordul și nord-estul țării, precum și la munte, vor fi înnorări temporare, însă doar pe arii restrânse, se vor semnala ploi de scurtă durată. În rest, cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla, în general, moderat pe parcursul zilei, îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului, în timp ce în restul zonelor și a intervalului va fi slab. Temperaturile
maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 9 și 20 de grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.
PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea se va răcori, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice, ziua pe arii restrânse în special în nord, centru, nord-est și la munte, iar seara dar mai ales noaptea local în est și în sud-est. Vântul va sufla moderat, în prima parte a intervalului, în majoritatea regiunilor; în zona montană înaltă, va avea unele intensificări, însă, intensificări de scurtă durată vor fi și în celelalte
regiuni, în timpul ploilor, izolat și trecător chiar cu aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 31 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se va răcori, iar spre seară și pe parcursul nopții vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și
intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.
TENDINŢA JOI, VINERI, SÂMBĂTĂ. Regimul termic va fi caracterizat de valori, în general, apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade din an, iar temporar se vor semnala ploi de scurtă durată în
special în nordul, centrul și estul țării, precum și la munte.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar probabilitatea de apariție a ploilor, de scurtă durată, va fi ridicată.