Un bărbat de 33 de ani a fost prins după ce a fost dat în consemn deoarece, aflat fără permis la volanul unui autoturism, a distrus terasa unui local din centrul municipiului Satu Mare, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), duminică, printr-un comunicat de presă.
„Ca urmare a activităților desfășurate de polițiștii sătmăreni, bărbatul de 33 de ani din Satu Mare, bănuit de distrugerea, cu autoturismul, a mobilierului unei terase și tulburarea ordinii și liniștii publice, se află în prezent în custodia poliției pentru audieri și pentru continuarea procedurilor de urmărire penală”, precizează IPJ Satu Mare, potrivit Agerpres.
Sesizarea a fost făcută sâmbătă seara, prin apel la 112.
„La fața locului, polițiștii judiciariști au constatat că mobilierul unei terase din Centrul Nou al municipiului a fost distrus de manevrele agresive efectuate cu autoturismul de către conducătorul auto, care, după incident, a plecat într-o direcție necunoscută, fără ca vreo persoană să fie rănită. Imediat după eveniment, autoturismul a fost dat în consemn patrulelor de ordine și siguranță publică și celor de poliție rutieră aflate în teren, astfel că în prezent, cel care se afla la volanul autoturismului se află în custodia polițiștilor sătmăreni. Pe lângă infracțiunile de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, bărbatul de 33 de ani din Satu Mare, va fi cercetat și pentru conducere fără permis, întrucât verificările ulterioare au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat din luna ianuarie a acestui an, tot pentru infracțiuni comise la regimul siguranței rutiere”, se mai arată în comunicat.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru stabilirea întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul.