Lia Olguţa Vasilescu: Preşedintele Iohannis nu are motiv să retrimită legea salarizării unitare la Parlament

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat luni că președintele Klaus Iohannis nu are motiv să retrimită Parlamentului legea salarizării unitare.
Romania TV
12 iun. 2017, 17:45
Lia Olguţa Vasilescu: Preşedintele Iohannis nu are motiv să retrimită legea salarizării unitare la Parlament

„Eu cred că nu are niciun motiv să o retrimită în Parlament. De altfel, noi pe zi ce trece demontăm toate aceste minciuni, inclusiv că s-au crescut salariile doar la demnitari și culmea este că la demnitari scad și la toți ceilalți bugetari au crescut salariile. (…) Nu cred că are niciun motiv să retrimită Parlamentului legea înapoi. Chiar dacă o retrimite ea se va vota la fel. Singurul lucru care se poate întâmpla, dar pe care bănuiesc că nu îl vrea președintele României, este acela că nu se va mai aplica de la 1 iulie și noi credem că cei din administrația publică locală așteaptă deja această lege ca să intre pe noua grilă de salarizare, iar în ceea ce privește motivele de neconstituționalitate a legii cu exactitate ele nu există”, a precizat ministrul Muncii, la Parlament.

Lia Olguța Vasilescu a fost întrebată cu privire la anunțul CSM care îi solicită șefului statului să retrimită legea salarizării în Parlament.

„Din punctul meu de vedere, doar membrii Parlamentului au acest drept (de a solicita retrimiterea în Parlament a unei legi — n.r.), Avocatul Poporului și ÎCCJ. CSM este normal să aibă această poziție având în vedere că în CSM sunt reprezentați procurorii în proporție de 50%. (…) Și judecătorul de judecătorie față de judecătorul de tribunal sau față de judecătorul de curte de apel au grade de salarizare diferite și sunt tot magistrați”, a arătat ministrul Muncii.

Citeşte şi Ministrul Muncii: Eu mi-am terminat autoevaluarea şi nu am restanţe

Consiliul Superior al Magistraturii a decis luni sesizarea președintelui Klaus Iohannis în vederea retrimiterii legii salarizării în Parlament, pentru a fi analizate mai multe amendamente, au declarat pentru AGERPRES surse din CSM.

CSM este de părere că ar trebui analizate amendamentele privind diferențele de salarizare dintre judecătorii de la judecătorii și cei de la tribunale, aceleași diferențe dintre procurorii de la parchetele de lângă aceste instanțe, dar și modul de salarizare a unora dintre angajații auxiliari din cadrul instanțelor și parchetelor, după cum au adăugat sursele citate.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy