Opt asociații din opt țări diferite, între care puternica asociație americană American Civil Liberties Union (ACLU), au anunțat marți că își unesc eforturile pentru a încerca să forțeze guvernele respective să dezvăluie acordurile de schimburi de informații utilizate între agențiile lor de informații.
„Acordurile de schimb de informații permit potențial agențiilor naționale de informații să ocolească constrângerile juridice naționale transmițând date printr-o rețea transnațională de informații”, a declarat ACLU într-un comunicat marți.
Celelalte șapte organizații de apărare a drepturilor sunt Liberty din Regatul Unit, Irish Council for Civil Liberties din Irlanda, Agora din Rusia, Hungarian Civil Liberties Union din Ungaria, the Canadian Civil Liberties Association din Canada, the Citizen Initiative for the Control of Intelligence Service din Argentina și Legal Resources Centre din Africa de Sud, potrivit comunicatului.
Toate aceste asociații sunt membre ale aceleiași rețele internaționale, ‘International network of civil liberties organisations’ (Rețeaua internațională a organizațiilor pentru libertățile civile).
Dezvăluirile lui Edward Snowden — care lucra ca subcontractant al NSA, Agenția americană pentru interceptare a comunicațiilor — „au adus informații cruciale privind funcționarea supravegherii naționale și au dezvăluit informații suplimentare” cu privire la cooperarea între SUA și aliații lor britanici, canadieni, australieni și neozeelandezi, o alianță supranumită ”Cei cinci ochi”, subliniază comunicatul.
Dar „serviciile de supraveghere acționează în prezent la o scară mai largă, care depășește democrații occidentale” și „se știe foarte puțin despre relațiile de schimburi de informații” între cele cinci țări occidentale și alte guverne, în special cele situate în emisfera sudică, adaugă documentul.
În SUA, ACLU a cerut în special în cadrul legii asupra libertății accesului la informații (Freedom of Information Act) să vadă toate documentele despre schimburile de informații cu alte țări, inițiate sau primite de Washington.
Celelalte șapte asociații trebuie de asemenea să utilizeze mijloacele legale disponibile în țările lor pentru a ști ce fac guvernele lor.