Dinu Pescariu rămâne sub control judiciar în dosarul Microsoft 3

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea făcută de fostul jucător de tenis Dinu Pescariu prin care solicita ridicarea controlului judiciar, măsură luată împotriva lui de procurorii DNA în dosarul Microsoft 3, anunţă Agerpres.
Iulian Tudor
15 iun. 2017, 07:17
Dinu Pescariu rămâne sub control judiciar în dosarul Microsoft 3

Pe 10 aprilie, DNA i-a pus sub acuzare pe Dinu Pescariu și Claudiu Florică, reprezentanți ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, fiind luată și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ulterior, această măsură a fost prelungită pe 7 iunie de procurorii DNA.

În acest dosar mai sunt cercetați Ion Adrian Stănescu și Andrei Săvulescu, consilier asistent, respectiv director general la Direcția generală pentru politici și programe în domeniul societății informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor, Călin Tatomir, director general Microsoft România SRL, precum și Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor.

Conform DNA, faptele au fost comise în contextul în care, în luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licențe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicațiilor, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislației în vigoare, decât prin organizarea unei licitații publice.

„În acest context, inculpații Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț, în calitate de reprezentanți în fapt/drept ai societății D.Con-Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, căruia i-au și plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentința nr. 258/24.03.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnați Cocoș Dorin și Sandu Gabriel pentru trafic de influență) „, susțin procurorii.

În urma înțelegerii avute cu Pescariu și Florică, Gabriel Sandu a aprobat documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă, inițiată pentru „Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”. Documentația care a stat la baza licitației, respectiv referatul de necesitate și caietul de sarcini, conținea condiții restrictive nejustificate, fiind favorizată în acest mod societatea D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte și firma Dim Soft SRL.

Conform aceleiași surse, la elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de atribuire a contractului finanțat din bani publici, Ion Stănescu, Andrei Săvulescu și Gabriel Sandu au încălcat dispozițiile legale privind achizițiile publice, precum și dispoziții din legislația privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

DNA mai susține că și Călin Tatomir, directorul general Microsoft România la acel moment, s-a implicat în favorizarea D.Con-Net AG, prin cooptarea firmei SC Dim Soft SRL în cadrul asocierii de firme care urma să participe și să câștige licitația publică, contribuind și la stabilirea acelor condiții restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii.

Valoarea totală a contractului era de peste 90 de milioane de euro, plățile fiind efectuate de minister conform graficului convenit prin contract.

„Furnizorul de licențe a facturat către SC Dim Soft SRL, membră a asocierii care a câștigat licitația, doar 38.786.000 euro reprezentând prețul licențelor cu discount, reducere aplicată în considerarea Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Liderul asocierii, D.Con-Net AG, a refacturat însă către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale suma de 90.182.344,76 euro”, mai precizează procurorii.

Prejudiciul din dosar se ridică la 51.396.344 de euro, reprezentând diferența dintre suma plătită de minister și suma care a fost facturată de furnizorul de licențe către SC Dim Soft SRL, fiind creat totodată un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Călin Georgescu are un avans considerabil față de contracandidații săi
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de cuțit
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Călin Georgescu câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale cu un avans semnificativ
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”