Două clanuri care au terorizat sectorul 2 al Capitalei au primit „vizita” poliţiştilor. În locuinţele deţinute de membrii clanurilor „Dragonii” şi „Stuparu”, poliţiştii au descoperit pistoale, săbii şi bâte. 11 bărbaţi care fac parte din aceste clanuri sunt acuzaţi de furt calificat şi violenţe.
Membrii celor două clanuri sunt acuzaţi că au furat bunuri în valoare de peste 75.000 de euro. Poliţiştii spun că ţintele preferate ale acestora erau mai multe depozite din sectorul doi al capitalei, deţinute de cetăţeni chinezi.
La percheziţii, pe lângă un pistol cu glonţ de calibrul 9 milimetri şi o sabie ninja de 70 de centimetri, poliţiştii au mai găsit şi scule folosite de suspecţi pentru a sparge uşile depozitelor, dar şi mănuşi pe care aceştia le purtau pentru a nu lăsa amprente.