Simptomele cancerului de piele. Aceste semne banale îţi pot salva viaţa

Cancerul de piele este o afecțiune care poate pune în pericol viața bolnavilor, însă descoperit la timp, acesta poate fi ținut sub control.
Alina Costache
17 iun. 2017, 11:47
Simptomele cancerului de piele. Aceste semne banale îţi pot salva viaţa

Cancerul de piele implică modificarea aspectului pielii, iar în cele mai multe cazuri, la nivelul acesteia apar tot felul de iritații sau excrescențe. De obicei, cancerul de piele se dezvoltă în zonele care sunt expuse la soare, mai exact gâtul, brațele, spatele, fața, pieptul sau umerii.

Simptomele cancerului de piele
Aspectul pielii trebuie monitorizat în mod contant, asta pentru a vedea dacă pe suprafața acesteia au apărut alunițe sau semne ciudate. Chiar dacă prezența alunițelor este perfect normală pe suprafața pielii, aspectul acestora trebuie ținut sub observație. Astfel, există cazuri în care acestea pot semnala existența cancerului în organism. În cazul în care alunița se mărește, sângerează, își modifică forma, este mai închisă la culoare, iar aspectul ei este asemănător cu cel al unei cruste, vizita la medic trebuie să fie făcută de urgență. Mai mult, în cazul în care alunița este împărțită în jumătate, cele două părți trebuie să fie perfect simetrice. În momentul în care se instalează asimetria, alunița poate fi un semn al cancerului de piele.

Cauzele cancerului de piele
Principala cauză care duce la apariția cancerului de piele este expunerea la soare. Corpul poate fi afectat puternic de radiațiile ultraviolete, motiv pentru care medicii recomandă ca în timpul orelor de vârf, expunerea să fie limitată, iar în restul timpului, protecția solară este foarte importantă.

Tipuri de cancer de piele
Cancerul de piele se poate dezvolta în mai multe forme, existând 3 tipuri de cancer de piele:

1. Carcinom bazal celular
Această formă a cancerului de piele este întâlnită în mod frecvent și se manifestă prin apariția unei excrescențe de culoare roșie la nivelul pielii.

2. Carcinom scuamos celular
Acest tip de cancer este foarte periculos doar dacă se localizează la nivelul buzelor sau ochilor.

3. Melanom
Melanomul este cea mai agresivă formă a cancerului de piele. În foarte multe dintre cazuri, acesta poate evolua și poate duce la apariția metastazelor, provocând decesul pacienților.

Sursa: avantaje.ro

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...