„Eu sper ca măcar în al treisprezecelea ceas raţiunea să învingă şi să avem un dialog, să putem să evităm opţiunea nucleară, din care toată lumea are de pierdut”, au declarat surse apropiate premierului, pentru News.ro.
Sursele citate susţin că moţiunea nu va putea fi citită duminică în Parlament, pentru că documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar Registratura nu lucrează sâmbăta şi duminica.
„Probabil premierul nu va fi prezent duminică la citirea moţiunii, deoarece nu sunt respectate procedurile”, au mai spus sursele citate.
Echipa lui Grindeanu invocă articolul 92 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care prevede că „moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă”.
PSD convoacă Parlamentul duminică pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu