Un angajat român din şapte ar încălca normele de etică pentru un salariu mai mare

Un salariu mai mare sau o avansare în carieră reprezintă un motiv suficient pentru 15% dintre angajaţii români pentru a nu respecta normele de etică, în condiţiile în care 82% dintre reprezentanţii companiilor româneşti consideră că o posibilă condamnare în instanţă este factorul principal care ar putea împiedica frauda şi corupţia, potrivit unui studiu publicat luni de compania de consultanţă şi audit EY, privind practicile legate de corupţie din Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa.
Iulian Tudor
19 iun. 2017, 12:17
Un angajat român din şapte ar încălca normele de etică pentru un salariu mai mare

Totodată, 31% dintre români consideră că luarea de mită se întâmplă frecvent în mediul de afaceri local, un procent mult mai mic decât media europeană, de 64%, scrie news.ro. În plus, 15% spun că ar ignora o încălcare a normelor de etică de către un membru al echipei lor, de către un furnizor sau colaborator, ar furniza informaţii false echipei de management şi ar fi dispus să inducă în eroare auditorii sau autorităţile de reglementare şi control pentru a avansa în carieră sau pentru a obţine un salariu mai mare. Totuşi, potrivit EY, puţini angajaţi români ar recurge la o raportare falsă a performanţelor, în comparaţie cu media din zona Europei de est. „Studiul arată că puţini angajaţi români ar recurge la o raportare falsă a performanţelor lor: doar 3% dintre respondenţii români spun că ar transmite informaţii false echipei de management pentru a avansa în carieră sau pentru a primi o mărire de salariu.

Citeşte şi Universitatea Bucureşti, reacţie la declaraţiile profesorului Gheorghe Iancu. Respingem orice tentativă de negare a adevărului istoric

16% dintre angajaţii intervievaţi spun că ar fi dispuşi să dea mită într-o situaţie de care depinde supravieţuirea companiei. Media este mai mică decât cea est-europeană (19%), însă mai mare decât cea din pieţele dezvoltate (11%)”, se arată în studiu. În plus, românii nu sunt foarte optimişti în privinţa îmbunătăţirii normelor etice din mediul de afaceri, în condţiile în care doar 31% dintre respondenţi cred că activitatea de reglementare din sectorul lor a avut un impact pozitiv asupra standardelor etice din companiile în care lucrează. În ceea ce priveşte depistarea comportamentelor imorale, 65% dintre angajaţii români cred că monitorizarea e-mail-urilor reprezintă o violare a vieţii private, la fel şi monitorizarea telefoanelor (63%), a conversaţiilor pe instant messenger (61%) şi a conturilor de social media (59%).

Totodată, un angajat din cinci a luat în considerare demisia atunci când a fost pus în faţa unui comportament imoral. „22% spun că au luat în considerare opţiunea şi chiar au demisionat, faţă de doar 12% la nivel global. 37% au luat-o în considerare, dar au rămas în aceeaşi companie. Astfel, România e pe locul cinci la nivel de EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India şi Asia), în ceea ce priveşte decizia de a demisiona – ca răspuns la detectarea comportamentelor lipsite de etică din cadrul companiei”, se arată în comunicat. În ceea ce priveşte raportarea încălcării normelor de etică, în ciuda presiunii interne de a menţine tăcerea, românii se află pe locul patru, cu 19 procente, după Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Turcia.

„Grija pentru siguranţa personală este factorul principal care îi determină pe angajaţii români să nu raporteze incidentele legate de fraudă, mită sau corupţie la serviciu. În jur de 30% dintre ei menţionează şi grija legată de avansarea în carieră sau de oportunităţile oferite de alte companii”, se arată în raport.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Help Net, unul care are puncte de lucru în toată țara. Lumea vine pentru prețurile bune și reducerile la medicamente. Puțini români știu cine se află în spatele acestei afaceri uriașe
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy