Papa Francisc vizitează mormintele preoţilor incomozi ai Bisericii Catolice

Papa Francisc a mers marți în pelerinaj la mormântul a doi preoți italieni, figuri marcante și uneori deranjante ale Bisericii din peninsulă de după război.
Iulian Tudor
20 iun. 2017, 15:29
Papa Francisc vizitează mormintele preoţilor incomozi ai Bisericii Catolice

Suveranul Pontif a vizitat la începutul dimineții Bozzolo, micul oraș lombard din nordul Italiei, pentru a se reculege la mormântul părintelui Primo Mazzolari, care a murit în 1959. Militant antifascist și un prelat care a ascuns evrei și partizani în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pr. Mazzolari a marcat perioada de după război cu apeluri la pace și justiția socială, care au provocat adesea mânie în rândul ierarhiei. El a fost vizat chiar de o interdicție temporară de a predica în afara diocezei sale, iar unele dintre cărțile sale au fost puse la index.

În februarie 1959, cu trei luni înainte de moartea sa la vârsta de 69 de ani, pr. Mazzolari a fost totuși primit de papa Ioan al XXIII-lea, care a salutat în el un preot inspirat de Duhul Sfânt.

„Don Mazzolari a fost un preot convins că destinele lumii se joacă la periferie”, a declarat Jorge Bergoglio, care încearcă el însuși să iasă în întâmpinarea celor care sunt în general marginalizați de Biserică și de societate. El a salutat în acest om „un preot sărac și nu un biet preot, ceea ce nu este același lucru”.
Papa Francis s-a deplasat apoi la Barbiana, în Toscana, pentru a se reculege în fața mormântului părintelui Lorenzo Milani, cunoscut pentru angajamentul său în favoarea educației.

Provenit dintr-o familie agnostică și anticlericală, apoi convertit și instruit la seminar în 1943, Milani a fost trimis să slujească în acest orășel din regiunea Florența din cauza fricțiunilor cu ierarhia clericală.

El a înființat o școală pentru clasele sărace, cu metode de învățământ inovatoare. A murit în 1967 de cancer la vârsta de 44 de ani. El voia „să dea cuvântul săracilor, pentru că fără cuvânt nu există demnitate și deci nici libertate sau justiție”, a explicat papa.
„Înainte de a încheia, nu pot să trec sub tăcere faptul că gestul pe care l-am făcut astăzi vrea să fie un răspuns la cererea pe care pr. Lorenzo a făcut-o de mai multe ori episcopului său și anume să fie recunoscut și înțeles în fidelitatea sa față de Evanghelie și în rectitudinea activității sale pastorale. De la cardinalul Silvano Piovanelli (…) încoace, arhiepiscopii de Florența au acordat cu diferite ocazii această recunoaștere pr. Lorenzo”, a declarat Suveranul Pontif, potrivit ediției în limba română a Radio Vatican.

„Astăzi o face episcopul Romei. Aceasta nu șterge amărăciunile care au însoțit viața pr. Milani — nu este vorba de a șterge istoria sau de negarea ei, ci de a-i înțelege circumstanțele și umanitatea în joc — dar spune ca Biserica recunoaște în această viață un mod exemplar de a sluji Evanghelia, pe cei săraci și Biserica însăși”, a conchis papa Francisc.

După discursul său, Suveranul Pontif a salutat vreme de câteva minute preoții și credincioșii prezenți, după care s-a întors cu elicopterul în Cetatea Vaticanului în jurul orei 13:15, mai precizează Radio Vatican.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Gara din România care a fost demolată pentru a se construi una modernă. Aparține unui oraș important și va fi ridicată la standarde europene. Va avea lift panoramic, din sticlă, construit în exterior
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Prima ninsoare aduce zăpadă și turiști pe pârtiile din stațiunile montane
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy