Astfel, Ministerul Apărării rus va crea până la sfârșitul acestui an în vestul Rusiei (Districtul militar Vest) circa 20 de formațiuni și unități militare, a anunțat Serghei Șoigu, într-o reuniune a Colegiului ministerului ce a avut loc în Kaliningrad, relatează agenția de presă TASS.
„Până la sfârșitul anului, în Districtul militar Vest vor fi create aproximativ 20 de formațiuni și unități militare pentru desfășurarea cărora vor fi ridicate circa 40 de orășele militar„, a indicat Șoigu, adăugând că activitățile în acest sens vor fi sincronizate cu aprovizionarea respectivelor structuri cu arme moderne.
În același timp, el a spus că intensificarea exercițiilor NATO și acumularea de forțe în apropiere de granițele ruse demonstrează că partenerii occidentali nu doresc să renunțe la politica lor antirusească, potrivit RIA Novosti.