Avocaţii lui Darius Vâlcov din dosarul de corupţie de la Tribunalul Olt au cerut recuzarea completului

Apărătorii lui Darius Vâlcov din dosarul acestuia de luare de mită, aflat pe rolul Tribunalului Olt, au cerut la termenul de miercuri recuzarea completului de judecată, respectiv a judecătoarei Otilia Chiriță.
Filip Stan
21 iun. 2017, 14:54
Avocaţii lui Darius Vâlcov din dosarul de corupţie de la Tribunalul Olt au cerut recuzarea completului

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost prezent miercuri la Tribunalul Olt, unde urma să dea declarații în cauză, dar nu a fost audiat deoarece avocații săi au cerut recuzarea completului.

Judecătorul de caz, Otilia Chiriță, a spus că cererea avocaților lui Darius Vâlcov va fi înaintată către completul de soluționare și a fixat un nou termen în proces în data de 28 iunie. Judecătorul Otilia Chiriță a amintit că a formulat anul trecut cerere de abținere în această cauză, dar cererea sa a fost respinsă. În dosar a mai fost depusă o cerere de recuzare a judecătorului Otilia Chiriță, în luna martie anul acesta, dar cererea respectivă a fost respinsă, arată Agerpres.

Până la termenul de miercuri, în cauza de la Tribunalul Olt în care Vâlcov este inculpat pentru luare de mită au fost audiați toți martorii. La termenele următoare va da declarație Darius Vâlcov și vor fi reaudiați unii martori în prezența inculpatului.

În 2015 Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în două dosare instrumentate de DNA. Unul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar altul la Tribunalul Olt. Vâlcov este inculpat pentru trafic de influență și luare de mită.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Permisul auto nu mai rămâne suspendat. Lege nouă în România: S-a validat dreptul de a conduce
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru București și Bacău
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'