Mititelu tot speră să ia bani de la FRF şi LPF: Nu mai vreau 250 de milioane, vreau o sumă rezonabilă, plătibilă în 10 ani

Adrian Mititelu a declarat, miercuri, că a propus federaţiei şi ligii o soluţie pentru ca litigiul său cu aceste două foruri, privind dezafilierea FC Universitatea Craiova, să se stingă amiabil, el precizând că nu mai vrea 250 de milioane de euro, ci o sumă mai mică, rezonabilă, şi care să fie plătită eşalonat, în zece ani.
Filip Stan
21 iun. 2017, 16:57
Mititelu tot speră să ia bani de la FRF şi LPF: Nu mai vreau 250 de milioane, vreau o sumă rezonabilă, plătibilă în 10 ani

Am făcut o scrisoare oficială către FRF şi LPF în care am făcut o propunere vizavi de cum aş vrea eu să se stingă litigiul. Plata unui prejudiciu mult mai mic şi chiar eşalonat pe o perioadă de zece ani. Cei care, probabil, vor ignora această scrisoare să nu mai zică nimic apoi. A fost o sentinţă care a lăsat nesoluţionată latura civilă. Există o soluţie la fond dată cu prejudiciu, ei au scăpat de răspunderea penală, dar răspunderea civilă nu s-a tranşat. Mâine sau poimâine o să fac şi publică scrisoarea. Eu vreau să sting amiabil litigiul. Mingea e la ei (n.r. – la FRF şi LPF).

Dacă după şase ani de agonie vin şi le fac o propunere decentă… Probabil o să o ignore. Ieri am făcut o ofertă şi aştept să încheiem acest litigiu în termeni rezonabili. Acum nu mai vreau 250 de milioane, vreau o sumă mult mai mică. E o sumă rezonabilă şi pe zece ani. Nu e făcută din disperare, oferta mea, dar dacă nici acum nu înţeleg merg înainte cu inima deschisă„, a spus Mititelu la Digi Sport.

Citeşte şi Adrian Mititelu, consternat după verdictul justiţiei: O decizie mişelească şi nedreaptă

Adrian Mititelu a menţionat că şi-ar fi făcut o echipă până acum, dar nu a putut, având banii blocaţi. El a menţionat însă că va forma o echipă şi o va înscrie în liga a patra. „Nu am încotro, în spatele meu sunt foatre mult oameni care sunt pe baricade, am o responsabilitate pentru ei în primul rând. Au trecut şase ani, vor mai trece trei până când vom reveni în Liga I. Procesul continuă în civil, sunt optimist, odată cu finalizarea procesului pe care îl anticipez între doi şi trei ani vom reveni în Liga I. Cel puţin pentru liga a patra există buget să facem o echipă competitivă„, a explicat el.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir au fost achitaţi, la 15 iunie, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul excluderii din FRF a clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu.

Şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal au fost achitate în acest dosar. Instanţa de apel a menţinut sechestrul asigurator în cazul celor doi conducători şi a LPF, timp de 30 de zile, pentru situaţia în care statul sau/şi lichidatorul FC Universitatea vor deschide acţiune în civil.

De asemenea, instanţa a respins acţiunea ANAF. Decizia este definitivă.

În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei. Cei doi foşti conducători şi cele două instituţii au mai fost condamnate la plata în solidar a sumei de 1 miliard 84 milioane 592 mii lei către partea civilă, şi la 10.527.634 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF.

În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie în iunie 2013, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru.

Atât cei condamnaţi, cât şi procurorii au făcut apel la decizia Tribunalului Bucureşti.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se bea, de fapt, apa. Este o greșeală uriașă pe care o facem toți. Prea puțini români știu cum se realizează o hidratare corectă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Sara Duterte amenință cu asasinarea președintelui Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr.
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni