Codrin Ştefănescu, despre colegii care au refuzat propunerea de a fi premier: Au avut argumente foarte corecte

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a declarat luni că acei colegi care au fost propuși pentru funcția de premier în Comitetul Executiv Național al partidului au avut argumente "foarte corecte" în decizia lor de a nu accepta.
Iulian Tudor
26 iun. 2017, 13:36
Codrin Ştefănescu, despre colegii care au refuzat propunerea de a fi premier: Au avut argumente foarte corecte

„Olguța Vasilescu, de exemplu, și-a asumat legea salarizării și toate obiectivele în următorii ani de zile, toată România așteaptă lucrul ăsta. A explicat foarte clar: ca să fiu prim-ministru trebuie să las tot proiectul acesta al meu pentru altcineva. Nu, vreau să-l duc mai departe. O să mai fie discuții de salarizare și cu confederațiile sindicale, vor fi negocieri, vor fi categorii sociale nemulțumite. Avem, până la finalul acestui mandat, foarte multe lucruri de făcut. Eu aș vrea să mă ocup de asta, a spus Olguța Vasilescu”, a afirmat Ștefănescu.

Despre o altă propunere de premier — Mihai Fifor, Codrin Ștefănescu a spus că acesta a avut o întrebare „vizavi de el însuși”, dacă l-ar putea aproba Klaus Iohannis, după ce „l-a respins” o dată, ca ministru.

Aș putea pune tot partidul într-o situație neplăcută. Și alianța, pentru că noi mergem acolo în cadrul coaliției cu o propunere. Sunt tot felul de discuții care au avut loc în interior, ne-am lămurit, lucrurile sunt clare, acum așteptăm consultările”, a precizat Ștefănescu, despre modul în care și-a motivat Fifor refuzul.

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se căsătoresc! Dana Budeanu a spus când va avea loc nunta
Fanatik.ro
Încep lucrările de modernizare la un obiectiv important al României. Hidroelectrica a făcut anunțul
Playtech.ro
ȘOC! Ce spune Emily Burghelea despre ACCIDENTUL cumplit care a DESFIGURAT-O
DailyBusiness
Val de scumpiri în piețe! Care este cea mai scumpă piață din Capitală
Adevarul
Armata lui Kim Jong Un era să-și distrugă propria Capitală. Ce s-a întâmplat cu o rachetă trasă de la 100 de km de Phenian
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Elena Udrea, strigăt de disperare. Urmărită încă de Kovesi și Coldea
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Cancan.ro
Scandal monstruos la o nuntă! Florin Salam l-a dat afară pe Bogdan de la Ploiești chiar în timp ce cânta
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Tichetele de masă și indemnizația de hrană nu vor fi incluse calculul pragului de 4.000 de lei. Anunțul făcut de Guvernul României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Doi polițiști implicați într-o altercație în sediul Biroului de Poliție Autostrada A2
MediaFlux
ATENȚIE! Anunț pentru toți elevii care dau bacul de la edu.ro
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?