Parchetul General a clasat dosarul privitor la alegerile prezidenţiale din 2009

Parchetul General a luat marţi decizia clasării doarului privind posibila fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009, câştigate de Traian Băsescu în dauna lui Mircea Geoană. Decizia vine la mai puţin de 24 de ore de la clasarea unui alt dosar important, cel referitor la Ordonanţa 13.
Filip Stan
27 iun. 2017, 10:40
Parchetul General a clasat dosarul privitor la alegerile prezidenţiale din 2009

Procurorii Parchetului General au ajuns la concluzia că din toate probele administrate în dosar şi din audierile făcute nu s-au găsit indicii care să ateste că persoanele care au participat la întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea ar fi avut legătură cu fraudarea alegerilor. De asemenea, nu există suspiciuni de abuz în serviciu sau falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei menționate anterior, întrucât — din coroborarea probelor administrate — s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate, acte/acțiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal (art.248 rap. la art.2481 din vechiul Cod penal) și al infracțiunii de falsificarea documentelor și evidențelor electorale, prev. de art.391 alin.3 și 4 din Codul penal cu aplic. art.5 Cod penal (fost art.62 alin. 3 și 4 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României)„, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Pe 24 aprilie 2017, Parchetul s-a autosesizat în urma declarațiilor jurnalistului Dan Andronic și a deschis dosar penal in rem în cazul alegerilor prezidențiale din 2009.

Citeşte şi Parchetul General a clasat dosarul OUG 13. O parte, cea referitoare la favorizarea infractorului, se întoarce la DNA

Dan Andronic a scris ca Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea sunt doua dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Basescu in alegerile prezidentiale din 2009. Andronic a aratat ca l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus sa vina la locuinta acestuia, pentru ca are nevoie de el, iar acolo i-a gasit pe George Maior, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi.

Am intepenit. Acolo era Statul! In acel birou se gaseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruta Kovesi, procurorul general al Romaniei, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne si inca o persoana inalta pe care nu o cunosteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date si cifre, dar si George Maior primea informatii. Cred ca, atat cat am stat eu acolo, Kovesi a primit cel putin doua telefoane la care a raspuns: „Da, domnule Presedinte”. Dupa care iesea din incapere si continua discutia. In mod evident, Kovesi era o parte importanta a grupului, intelegeam din modul in care punea intrebarile referitoare la actiunile ce se pot intreprinde. Au ramas in acea incapere Laura Codruta Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea… Oamenii care au facut posibila victoria lui Traian Basescu in 2009„, a scris Andronic.

Conducerea Parlamentului a decis şi ea înfiintarea unei comisii de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”